Articol O REVELAȚIE DE CRĂCIUN

O REVELAȚIE DE CRĂCIUN

Era o seară în care gingașe flori de lumină se desprindeau din înaltul Cerului și lunecau în hore de alint, împodobind pământul cu un strai de mărgărint.
Privind jocul fulgilor de nea, gândul meu se înălță deasupra lumii, în Empireu, unde L-am văzut pe Domnul Isus care avea pe frunte raze, asemenea unei diademe. Am simțit că El trimisese tremurătoarele stele de argint ca să ne amintim de acea seară neuitată din Betleem.
Era o seară de Crăciun, din nou. Întreaga familie era reunită și într-o atmosferă de sărbătoare, tatăl începuse să citească din Biblie. Cu toții ascultam plini de reverență acele cuvinte despre Nașterea Domnului, care parcă picurau dintr-o candelă, cu picuri lini ce ni se strecurau în suflet.
Târziu, în noapte, ne-am despărțit și am venit fiecare în camerele noastre. Deschizând fereastra am auzit cum vântul îmi șoptește că îngerii albi vor veni în zbor...
Stăteam rezemată de fereastră și prindeam fulgii de nea în mână, dar nu după mult timp, am auzit un cor îngeresc care cânta. Am simțit că un abur palid mă învăluiește și mă poartă lin prin văzduh unde zăream zborul aripilor albe suflate cu argint ale Serafimilor.
Cântecul lor nu contenea, ci viersul duios se închega tot mai blând, astfel că mi-am unit și eu vocea împreună cu a lor, iar inima îmi vibra de bucurie. Mă vedeam aproape de stele și același freamăt sfânt îmi cuprindea ființa. Acele aripi sfinte mă purtau spre un loc tainic...
M-am uitat în jur cu mirare și am observat că în depărtare pâlpâia o luminiță și am hotărât să merg într-acolo ca să descopăr misterul. Când am ajuns, o iesle rece mi se contură în lumina palidă a stelelor care licăreau pe boltă. Mă străbătu un fior deodată... ceva îmi spunea că acolo trebuie să se afle Mântuitorul.
Am pășit cu teamă înainte, dar totuși, acolo se simțea o atmosferă de Rai. Mereu mă gândisem cum a fost acea noapte din Betleem, în care îngerii coborâseră pe pământ pentru a aduce unor bieți păstori vestea Nașterii Celui Drag, și acum priveam această scenă aievea...
- O, Isuse! Am venit acum la ieslea Ta ca să mă închin Ție și să Îți ofer ceva în dar pentru că Tu ai venit ca să ne aduci mântuirea... Am venit să veghez împreună cu îngerii, deși nu merit această onoare... Dar vai! Ce aș putea să-Ți dau când eu însămi nu am nimic?
Dintr-odată, ca într-o vedenie, Isus îmi apăru din nou în veșmântul cel strălucitor, iar chipul Său, pe care l-am asemănat unui potir de crin, emana raze de iubire când îmi șopti:
- Fiică, tu ai venit la Mine cu gândul de a-Mi oferi ceva? Tu nu știi că Eu doresc ca tu să-Mi cazi la piept, să-Mi dăruiești inima ta?
Câteva lacrimi îmi picurară pe obraz când am văzut mâinile Sale întinse spre mine într-un gest de raze nins.
- Doamne, am început eu cu o voce tremurată, am vrut să Te caut în alte locuri somptuoase și m-am gândit că sigur Te voi găsi acolo... Dar de ce ai rămas în acest staul umil?
- Acest staul umil Mi-a fost sălașul când M-am născut. Aici au coborât îngeri care au cântat despre nașterea Mea. Aici și-au găsit alinare sufletele unor sărmani păstori. Cum aș putea Eu să las acest lăcaș când oamenii nu Mă primesc în căminele lor?
- Dar Tu, care ai o slavă strălucită, înconjurat de strălucire, cum poți să Te apleci din nou în această iesle rece?
- Tu, dragă fiică, nu poți înțelege sacrificiul Meu perpetuu, dar Eu îmi știu misiunea pe care o am de îndeplinit. Eu am venit pe acest pământ ca să aduc salvarea oamenilor, însă doar cei care știu să se umilească și să străbată drumul până la iesle, apoi să mă însoțească la cruce... Dacă vrei să aflii taina dragostei fără hotar, vino să privești în staul, și din staul, la Calvar.
- Eu, care nu sunt mai mult decât un fulg de nea, și trecerea mea este doar un joc de cristale, deseori am impresia că sunt ceva, și Tu, Doamne, Luceafărul Divin, ai venit în lumea noastră de mila celor care pier, și de mila mea, ca să plătești prețul păcatului nostru doar pentru că ne iubești? Ce ai văzut la noi, bieți pribegi prin lume?
- În voi am văzut cea mai de preț comoară... în voi am văzut perle prețioase, și acum am venit ca să vă culeg Eu Însumi, să-Mi fiți o cunună. Nu doresc nicio diademă, cât vă doresc pe voi, oamenii.
- Doamne, nu înțeleg... Dacă aș fi avut vreo perlă, Ți-aș fi adus-o în dar, însă nu am nimic...
- Nu ai nimic? Nu-ți cer daruri, doar să-Mi jertfești inima ta ca o ofrandă! Să primești îndurarea și binecuvântarea Mea.
Cu nespusă duioșie Își așeză mâna pe fruntea mea și îmi picură cel mai ales untdelemn și se strecură în suflet.
- Doamne, inima mea este gata de a-Ți fi jertfită Ție. Până acum nu am înțeles niciodată cu adevărat de ce ai ales să rămâi în această iesle. Însă azi am înțeles simfonia iubirii pe care Tu mi-ai șoptit-o. Pentru că m-ai primit la Tine să-mi alini sufletul sângerand... pentru că sângera fiindcă nu Te-a aflat pe Tine ca să mi-l alini cu balsamul sfânt.
- Copila Mea, ai binecuvântarea Mea! Acum, suflet drag, începe drumul nostru împreună și următoarea destinație este Golgota...
Mi-am plecat privirea și am suspinat:
- O, Doamne... dar fără aceasta nu se poate? Mi-e teamă, Doamne.
Deodată se auzi un glas puternic care străbătu întreg pământul ca un fior:
"Dacă Odrasla Mea cea dragă
S-a dat sub ochii Mei pe-altar,
O, aș dori ca lumea-ntreagă, în fața crucii să-nțeleagă
Că EU sunt DRAGOSTE și HAR!"
Mi-am sprijinit capul de pieptul Domnului Isus, cum o făcuse odinioară apostolul Ioan. Din acea inimă, iubirea curgea șuvoaie spre mine ca să mă contopească în această îmbrățișare sfântă... când țărâna se întâlnește cu Dorul cel Nemărginit.
M-am trezit când câteva raze jucăușe de soare îmi bătură în geam. Fusese unul dintre cele mai frumoase vise ale mele și totul în jur mi se părea atât de sacru! Nu puteam să mă smulg din această dulce visare și am rămas multă vreme pe gânduri continuând călătoria mea alături de Domnul Isus și am revăzut scena înălțării Lui spre Zenit:
"Se înălță spre nepătruns, spre scânteierile gigante,
Se înălță spre nepătruns, iar când pe boltă a ajuns,
Un abur palid l-a ascuns ca un reflex de dimante".
Inima îmi deborda de fericire și m-am gândit în sinea mea că acesta fusese cel mai frumos Crăciun pentru că primisem cel mai de preț cadou... Îl primisem pe Isus și Îi primisem iubirea, înțelesesem misterul... sufletul meu percepuse această simfonie, și acum o fredona și el.

"CU TINE-N GÂND, TE CHEM SĂ VII
SĂ-MI APERI VIAȚA DE-ORICE CUGET RĂU.
TE CHEM DIN ZĂRI DE FLORI ȘI SIMFONII
CU ÎNGERI ALBI PLUTIND ÎN JURUL TĂU..."