Articol Dar cerul?

Un bun credincios îşi câştiga pâinea pentru el şi familia sa, muncind din greu la spargerea pietrelor. Proprietarul unei mari moşii a trecut într-o zi pe lângă el şi au intrat în vorbă. „Astăzi am isprăvit de arat şi semănat. Toată valea cât se vede, e a mea. Şi ogoarele de cealaltă parte tot ale mele sunt. Uite şi pădurea de colo, de pe coastă, tot a mea este.“ – „Dar cerul de deasupra ei?“ a întrebat pietrarul. Proprietarul a strâns din umeri. „Acesta este al meu“, a spus omul credincios privind cu o mai mare bucurie într-acolo decât privea bogatul la holdele sale.

Bogatului i se potrivesc cuvintele poetului:

Cât ai trăit, ai strâns şi-ai strâns
Cum strânge de pe crengi furtuna
Şi-acum te uiţi cu suflet gol
Că toate câte ţi le-ai strâns
Te lasă una câte una.
Ai vrut în lumea de noroi
Să-ţi faci un rai – ce cutezanţă! –
Şi-acum dai totul înapoi
Şi pleci de-aici cu pumnii goi
Iar unde pleci tu n-ai nicio speranţă.