Articol Harnic Ca o Albina

Bradley Booth, Semnele Timpului
Am crescut în partea de vest a statului Iowa și copil fiind o ajutam adesea pe mama la munca cu albinele din gospodăria noastră. Întotdeauna m-a fascinat felul în care mulțimea de albine dintr-un stup lucrează împreună ca o mașinărie bine unsă cu ulei. În septembrie, când deschideam stupii pentru a culege mierea, înăuntru părea un mic orășel în care albinele funcționau armonios.
Albinele sunt printre cele mai harnice ființe create de Dumnezeu. În cultura noastră se folosește des expresia „harnic ca o albină“ pentru a face referire la o persoană foarte activă și vrednică. Așa sunt albinele și, ca parte a unei colonii, ele lucrează împreună ca o unitate. Fiecare albină își aduce contribuția la buna funcționare a stupului. Ele sunt interdependente, depinzând una de alta pentru a supraviețui.

Organizarea stupului

Stupul, care este alcătuit din trântori, mătci și albine lucrătoare, poate conține până la 6.000 de albine. Trântorii sunt masculi și singurul lor rol este să fertilizeze matca. Matca, de-a lungul vieții ei de doi până la șapte ani, depune 2.000 de ouă zilnic. De obicei o matcă este suficientă pentru menținerea unui întreg stup.
Colonia unui stup constă în cea mai mare parte din albine lucrătoare. Aceste mici creaturi fac stupul să zumzăie de viață. Ele au grijă de toate treburile zilnice, fără de care, bineînțeles, albinăritul nu ar exista.
Albinele lucrătoare trăiesc între patru și șase săptămâni în toiul sezonului. În această perioadă scurtă, ele îndeplinesc multe sarcini, trecând prin stadii progresive de dezvoltare socială și responsabilitate. Aceste stadii sunt unice și formează una din cele mai complicate ierarhii de realizare socială din natură. În stup, albina îndeplinește în fiecare etapă a vieții rolul care i se potrivește cel mai bine.
La câteva ore după ce iese din ou, ea își preia prima sarcină în stup – curățarea și astuparea celulelor care tocmai au fost umplute cu miere. De asemenea, îi hrănește pe trântor și matcă și este dădacă pentru albinele care nu au ieșit încă din .nou. Trebuie să aibă grijă de ouă când acestea trec la stadiul de larvă și apoi pupă, care reprezintă stadiul cocon al dezvoltării.
Și apoi, ca prin minune, ca și când un ceas ticăie în micul ei creier, albina lucrătoare își schimbă funcția și începe să primească și să înmagazineze nectar de la alte albine lucrătoare. În această perioadă ea așază și polen în celule, construiește fagurele stupului și devine „măturătoare“, curățând stupul de orice reziduu. Dacă e prea cald înăutru, ajută la ventilație, mișcându-și aripile ca niște ventilatoare.
Apoi, în mod misterios, trece la alte îndatoriri: la „coacerea“ mierii și apoi devine paznic, protejând stupul de atacurile dușmanului. Albinele lucrătoare au în abdomen ace prin care îl pot injecta pe dușman cu otravă. Dar în procesul înțepării albina însăși moare, dându-și viața pentru stup.
În cele din urmă, albina preia o ultimă sarcină, care este probabil cea mai specială dintre toate. Ea devine furajor. În acest stadiu, albina caută și strânge nectar, din care face miere. Unii furajori au rolul de exploratori, călătorind pe o suprafață de până la 10-15 kilometri în căutare de flori și boboci care produc nectar. Când au descoperit o potențială sursă de nectar, se întorc la stup pentru a le anunța pe celalte albine.

Cum comunică albinele

Suntem departe de a cunoaște totul cu privire la sistemul lor de comunicare, dar ceea ce știm ne arată cât de sofisticat este acesta în comparație cu alte sisteme de comunicare din lumea animală. Albinele exploratori se întorc și fac un dans în cerc sau un dans de codobatură în forma cifrei opt, la o distanță de o sută de metri de stup. Dansul de codobatură indică faptul că mierea se află la o distanță îndepărtată. Direcția exactă este comunicată printr-un dans în sus și în jos sau dreapta-stângă de-a lungul stupului, care pare orientat înspre soare.
Bineînțeles că munca cea mai grea, care reprezintă un fenomen extrem de minunat, le revine furajorilor. Într-o singură călătorie, albinele vizitează între 50 și 100 de flori și este nevoie de aproximativ 55.000 de călătorii pentru a se obține jumătate de kilogram de miere. Și mai uimitor este faptul că de-a lungul vieții sale, albina lucrătoare produce o cantitate de miere mică, echivalentă aproximativ cu a douăsprezecea parte dintr-o linguriță.
Fiecare albină are capacități diferite pentru fiecare etapă a vieții. Ea nu se revoltă împotriva rolurilor pe care i le-a dat Creatorul, ci le acceptă de bună voie.

Biserica lui Dumnezeu

Asemenea albinelor, credincioșii din biserica lui Dumnezeu trebuie să învețe să lucreze împreună. Noi ne naștem cu daruri fizice, sociale și spirituale. Unii dintre noi au darul de a-i echilibra pe ceilalți și pot vorbi ca Pavel. Alții știu cum să ajungă la inima copiilor și se exprimă frumos în scris. Alții au învățat cum să îi motiveze pe ceilalți credincioși și cum să utilizeze energia și motivația acestora.
Dumnezeu știe care sunt darurile tale. Tu știi? El vrea să găsești sensul vieții, să ai simțământul apartenenței, să devii un creștin împlinit și dinamic în sfera ta de activitate. Dar vrea și să te învețe cum să încerci noi modalități de a-i sluji pe ceilalți. Fără îndoială că lucrarea în slujba semenilor dă adesea bătaie de cap, dar îți va oferi noi orizonturi de fericire în Isus.
În lumea noastră fragilă crizele urmează una după alta, dar biserica oferă speranță și făgăduința vieții veșnice. Ca un corp unit de credincioși, noi suntem, asemenea albinelor, o echipă. Biserica funcționează mai bine ca o echipă și ca indivizi nu ne putem permite să denigrăm sau să minimalizăm rolul pe care îl avem ca părți ale unui întreg. Dumnezeu a avut un scop când ni l-a oferit. Putem să ne bucurăm de privilegiul de a-L sluji pe Creator, pentru că, la urma urmelor, El știe ce este spre fericirea nostră. Deși s-ar putea să nu înțelegem pentru moment, toate lucrurile lucrează spre bine, atât în comunitatea de credincioși, cât și în viețile individuale ale membrilor bisericii Sale (Romani 8:28).
Asemenea albinelor, noi avem un scop mai înalt decât doar propria supraviețuire. Dacă acceptăm cu umilință darurile pe care ni le-a încredințat Dumnezeu, vom obține noi abilități și talente de la tronul Său de har. El ne va duce pe noi culmi ale slujirii. Ne va oferi o capacitate mai mare de compasiune. Ne va inspira și ne va face capabili să îndeplinim lucruri pe care nu le puteam realiza înainte.
Trebuie să privim în sus, cu credință și speranță, lucrând pentru Dumnezeu, pentru binele fraților și surorilor noastre în Isus, „până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos.“ (Efeseni 4:13)