Articol Căsătoria

Scris de: +Ion_Marcel
Vizualizări: 325
Scris:
BBCode: [url=/articol/id/504-c-s-toria]Căsătoria[/url]
Nu fă din căsătorie un moft și din nuntă o afacere!
Nu pot să înțeleg mentalitatea asta: „Ne iubim, nu ne căsătorim acum, dar locuim împreună.” sau „Locuim împreună, nu suntem căsătoriți, dar ne considerăm soț- soție.” sau mai e una care tare îmi place: „Nu ne căsătorim, că nu putem porni de la nimic.”
Pentru toți cei care se regăsesc câtuși de puțin în ceea ce am zis mai sus vreau să vă întreb: Pentru ce aveți un certificat de naștere, dacă oricum sunteți oameni?
Nu!
Hai să nu facem din căsătorie cârpa noastră de șters pe jos.
A fost lăsată de Dumnezeu, deci pentru a porni pe drumul vieții în doi ai nevoie de aprobarea și binecuvântarea lui Dumnezeu.
Nu suntem niște maimuțe care dacă se plac, se iau- sau poate suntem, dar nu știu eu.
Cei care locuiesc împreună nu se pot considera soț-soție- VOI SUNTEȚI AMANȚI. Punct. Puteți să îmi dați dislike!
Da, poate dragostea voastră- care scade pe zi ce trece- e veșnică când toate sunt roz, dar ce faceți când vin furtuni?
Îmi aduc aminte de o situație când Sabina Wurmbrand a fost întrebată dacă a vrut vreodată să divorțeze. A răspuns: „Nu, dar de câteva ori am vrut să-l omor.” A spus acest lucru în glumă, dar în mod cert, nu e mereu ușor în doi.
De ce să te trudești să faci o nuntă de sute de persoane doar pentru a fi bogat peste noapte? E ziua ta, deci mai bine înconjoară-te de oamenii care pun doi bănuți, decât de cei care au venit la troc.
Dacă aștepți să te căsătorești până ai tot ce vrei, pentru ce te mai căsătorești? Sunteți doi pentru a face totul mai ușor. Căsătoria nu e pentru a aduna comori cu carul pentru aici jos, ci pentru a strânge aur și pietre scumpe pentru Cer.
Aaa era să uit.
O fi la modă să te măriți cu burta la gură, însă iartă-mă că spun asta, dar ar trebui să te bagi în pământ de rușine, nu să vii să ne scoți ochii cu cât de ușoară femeie ești- doar vedem și noi asta.
Da, o să ziceți că aceste lucruri nu se întâmplă în bisericile noastre. Cu riscul de a mă repeta: se întâmplă. Nu avem încă mirese însărcinate, dar avem cupluri, care au dus „cât de departe?” mult prea aproape!!!
Relația de prietenie nu e pentru a cunoaște trupul viitorului partener de viață, ci pentru a-i cunoaște caracterul și a-l apropia de Dumnezeu.
Nu știu cu ce se mănâncă căsnicia, dar sigur nu se mănâncă cu ieșire de sub voia lui Dumnezeu.
Lasă căsniciei locul pe care i l-a lăsat Dumnezeu!
SMS
Nu a fost notat încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentat încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Blog >> Blog, categoria Diverse >> Articol Căsătoria | Salvatorul.ro
meniu prim
Sufletul nostru nădăjduiește în Domnul; El este Ajutorul și Scutul nostru. ( Psalmii 33:20 )