îți trimit această scurtă scrisoare ca să-ți zic că „tu trăiești”. Poate acum te gândești, „wow, ce veste nouă, ce profunzime!!!”. Ai dreptate, toți tinerii știu că ei trăiesc, și tu ești unul din ei. Dar ce înseamnă „să trăiești”, sau ce anume vrea să ne spun acest cuvânt „viața”?
Călătorind prin această lume, te-ai întâlnit cu obiecte vii și cu obiecte moarte. Primăvara îți pare un anotimp viu, pe când iarna seamănă mai mult cu moartea. Nu zic că iarna e urâtă ca moartea; dimpotrivă, e un anotimp foarte frumos. Trandafirul pe care l-ai primit sau pe care l-ai dăruit în ziua de 14 februarie (și nu numai atunci) este (sau mai bine zis, a fost) un obiect viu. Noi zicem că natura înconjurătoare, cu florile, iarba, copacii și toată vegetația este vie. Probabil îți plac pisicile și câinii. Ele, aceste animale, sunt ființe vii. La fel este și cu tatăl, mama, sora și prietenul sau prietena ta. La fel este și cu tine și cu mine. Suntem ființe vii. Acest gen de viață, eu o numesc „viața biologică”. Și de acum înainte o vom numi „Bios”. Deci Bios este viața biologică, gen de viață dăruit de Dumnezeu naturii, animalelor și în special omului.
Dar, citind Biblia, scrisoarea trimisă omului de Dumnezeu, Creatorul și dătătorul vieții, aflăm că mai există un soi de viață. Este vorba despre „viața spirituală”. Pentru acest gen de viață, vom folosi un alt cuvânt, și anume „Zoe”. Cuvânt grecesc, care literal înseamnă „viața”. Deci, pe lângă Bios, viața biologică, mai există un alt soi de viață numită Zoe, adică viață spirituală. Pe când toți oamenii care mai sunt vii au Bios, nu toți au și Zoe. Dar ce fel de viață este această Zoe? Și cum anume poate fii ea obținută?
Zoe este viața dumnezeiască, sau divină. Este genul de viață pe care îl are Dumnezeu. Fii atent: când începem să vorbim despre Dumnezeu și lumea spirituală, cuvintele (simboluri pe care le folosim ca să descriem lumea fizică în care trăim) încep să fie nefolositoare, adică își pierd capacitatea de a explica și de a descrie. Și acest gen de viață ne-a fost adus nouă de Isus Cristos. El însuși este Viața; El este viața veșnică. Și oricine crede în El, așa cum ne este descris și explicat în Evanghelie (în Biblie), obține această viață; obține Zoe. Oricine îl are pe Cristos, are Zoe, are viața veșnică. Dorești și tu să ai aceată viață? – Caută-L pe Cristos, căci El însuși este Viața....cu drag Zoe..
meniu prim Când în inima ta locuieşte Isus, eşti la iubire predispus, când în inima ta locuieşte al tău eu, atunci te răzvrăteşti mereu, împotriva Lui Dumnezeu.