Articol Ascultă, crede şi mergi înainte!

Scris de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 310
Scris:
BBCode: [url=/articol/id/549-ascult-crede-i-mergi-nainte]Ascultă, crede şi mergi înainte![/url]
Temerile din viaţa noastră pot împiedica împlinirea binecuvântărilor promise de Domnul Dumnezeu. Îngrijorările ne pot bloca drumul şi ne fac să dăm înapoi în loc să mergem înainte prin credinţă. Iată cum temerile pot amâna împlinirea promisiunilor Domnului.
Poporul Israel, condus de Moise din Egipt ajunge lângă ţara pe care Însuşi Dumnezeu le-a promis că le-o va da în stăpânire. Moise trimite 12 iscoade să cerceteze ţara, dar 10 dintre acestea s-au întors recunoascând pământul roditor, dar cu teamă de locuitorii ţării.
„Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi.”(Numeri 13.31) Teama îi face să exagereze chiar „Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă. Apoi, am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.”(Numeri 13.32-33)
Nu a fost oare Dumnezeu cu ei de-a lungul întregii călătorii? Nu îi scosese El din Egipt deschizând chiar Marea Roşie înaintea lor şi săvârşiseră mari minuni în tot timpul călătoriei? Atunci de ce acestă teamă? Toţi aceia care nu au crezut şi s-au temut nu au mai primit binecuvântarea de a intra în ţara făgăduită, ci au urmat 40 de ani de pribegie în pustie, în urma cărora toată acea generaţie care cârtise şi nu se încrezuse în puterea lui Dumnezeu, a trebuit să piară.
Să ai înaintea ta binecuvântările lui Dumnezeu şi totuşi să te temi să înaintezi pentru a le lua în stăpânire...Prin credinţă trebuie să înaintezi, să te pregăteşti de luptă pentru că, dacă Dumnezeu ţi-a promis, El va lupta pentru tine şi va aduce victoria, fără să conteze mijloacele tale şi cât de pregătit eşti. Uneori este nevoie doar să asculţi şi să mergi înainte, prin credinţă.
Aşa că, nu te teme de ce ai înainte. Nu da înapoi doar pentru că greutăţile pe care le ai în faţă par de netrecut. Dacă ai pornit cu Dumnezeu în acestă călătorie (ce poate fi o alegere în viaţă, o profesie, un serviciu, o relaţie) fii convins că, indiferent de obstacolele pe care le vei întâmpina, El va fi acolo şi vei ajunge cu bine la liman. Nu există uriaş pe care El să nu îl poată birui. Nu este frică sau slăbiciune pe care să nu o poată controla. Nu te baza doar pe puterile tale. Dacă ai pornit pe acest drum nu te uita înapoi.
„Toţi copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise şi Aaron şi toată adunarea le-a zis: „De ce n-om fi murit noi în ţara Egiptului sau de ce n-om fi murit în pustia aceasta?”(Numeri 14.2)
De ce să te îndoieşti şi să pierzi ocazia pe care poate nu o vei mai avea vreodată?
Înaintea Lui se pleacă orice munte, oricât de semeţ ar fi. Oricare de mare ar fi „uriaşul” care te sperie azi, prin credinţă mergi înainte! Nu lăsa ca planul lui Dumnezeu să fie amânat sau împlinit prin altcineva. Cel rău vrea să te doboare pentru că un om înfrânt nu va mai putea să se ridice să lupte. Dar tu, eşti copilul lui Dumnezeu şi nu ai primit un duh de frică, ci de putere ! Iată ce au spus Iosua şi Caleb care fusese şi ei împreună cu ceilalţi 10 să iscodească ţara:
“Caleb a potolit poporul care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: „Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!”(Numeri 13.30)
„Ţara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim este o ţară foarte bună, minunată. Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta şi ne-o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere. Numai nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!”(Numeri 14.7-9)
Deşi nu au fost ascultaţi de popor, cei doi au crezut, nu s-au temut şi au căpătat ce Domnul promisese.
Chiar dacă nu ai în faţă pe copiii lui Anac, oameni de statură înaltă sau o ţară care pare că mânâncă pe locuitorii ei, dar te confrnţi cu propriile temeri. Nu te lăsa biruit de modul în care le vei face faţă, dar nici nu te gândi să abandonezi şi să te întorci înapoi în Egiptul tău fără să mai rişti, sau să îţi îngropi talantul primit fără să îl laşi să rodească.
Priveşte la Iosua şi Caleb şi învaţa azi de la ei! Şi ei au văzut pericolul, dar au crezut în biruinţa promisă de Dumnezeu şi nu s-au temut! Prinde curaj şi înaintează! Victoria este pregătită deja pentru aceia care cred în ea şi privesc în sus. Dumnezeu va duce la împlinire ce a promis!
Ascultă, crede şi mergi înainte pentru a primi făgăduinţa!
SMS
Nu a fost notat încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentat încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Blog >> Blog, categoria Diverse >> Articol Ascultă, crede şi mergi înainte! | Salvatorul.ro
meniu prim
Sufletul nostru nădăjduiește în Domnul; El este Ajutorul și Scutul nostru. ( Psalmii 33:20 )