BBCode: [url=/articol/id/648-povestea-cu-deschisul-bibliei-la-nt-mplare]Povestea cu deschisul Bibliei la întâmplare[/url]
Să vă spun o întamplare cu o soră de-a noastră, care deschidea Biblia la întamplare şi citea versete – că aşa e mai uşor, nu se cere multă întelepciune şi nici de studiu nu-i nevoie.
Dintr-o dată, versetul la care i se deschide este acesta: “Iuda s-a dus şi s-a spânzurat.”
“Ce pot întelege de acolo?” şi-a zis sora. “Poate nu s-a deschis bine.” Atunci a deschis a doua oară şi al doilea verset era: “Du-te şi fă şi tu la fel.”
“N-a ieşit bine”, şi-a zis, deci a mai deschis-o o dată: “Ce ai de făcut, fa repede.”
Te joci cu deschisul Bibliei? “Dar frate, nu-mi poate vorbi Domnul aşa?” Nu! Dumnezeu nu poate să îţi vorbească dacă un an de zile tu nu ai deschis Biblia. Dumnezeu nu este un Dumnezeu pe care să îl ţii tu în borcanul cu capac şi doar când ai tu nevoie să dai capacul jos şi să spui: “Vorbeşte-mi acum!”
Nu vi se pare că în această epocă a fugii şi a căştilor în urechi, vrem să ne vorbească Dumnezeu, imediat? Parcă ne enervăm dacă n-o face, crezând că e un Dumnezeu care nu are ce să facă altceva în Universul acesta decât să îmi vorbească mie, dar numai când vreau eu.