Articol Descoperiri de la Domnul

Intrebarea centrală a religiei este legată de revelație. Poate fi Dumnezeu cunoscut? S-a revelat El pe Sine Însuși? Iar dacă a făcut-o, prin ce mijloace, unde și cu ce scop?
Întrucât omul este finit, iar Dumnezeu infinit, dacă omul vrea să-L cunoască pe Dumnezeu, acest lucru trebuie să se înfăptuiască prin descoperirea de Sine a lui Dumnezeu făcută în favoarea omului, în așa fel încât acesta să-L poată cunoaște și să poată avea părtășie cu El. Cheia pentru înțelegerea revelației depinde în cele din urmă de inițiativa divină. Dumnezeu este cel care a făcut primul pas și s-a revelat oamenilor.
Cele două căi prin care Dumnezeu a luat inițiativa de a Se revela au fost numite revelație generală și revelație specială. Revelația generală include tot ceea ce Dumnezeu a revelat prin lumea înconjurătoare și ea arată că există o cunoaștere a lui Dumnezeu inerentă în experiența umană. Ca și oameni, avem o conștiență, o intuiție, o idee despre Dumnezeu înrădăcinată înăuntrul ființei noastre. Mai mult, creația însăși ne descoperă ceva din Creatorul ei.
Dar toate acestea nu sunt suficiente. În creștinism, întrebarea legată de cunoașterea lui Dumnezeu este legată de cea a mântuirii. Dumnezeu nu doar că a vorbit, ci a făcut-o pentru a-și revela scopurile Sale mântuitoare față de o umanitate căzută. Dorința lui Dumnezeu de a se revela, de a ne vorbi, de a comunica cu noi este un dar divin. Pentru că Dumnezeu nu vorbește dintr-o nevoie, ci din dragoste. În cele din urmă, vorbirea lui Dumnezeu are în vedere mântuirea noastră.
Și deoarece revelația generală nu oferea soluția pentru o cunoaștere mântuitoare a Creatorului acestui univers, Dumnezeu și-a completat revelația, în istorie, prin intermediul Cuvântului Său scris – Scriptura, și al Cuvântului întrupat – Isus Hristos. Astfel, Scriptura poate fi numită Cuvântul viu în formă scrisă (Ev. 4:12), pe când Isus poate fi considerat Cuvântul viu, întrupat (Ioan 1:1,14). Sau am putea spune că revelația ca act se întâlnește cu revelația ca și cuvânt.
De ce este important pentru noi astăzi să înțelegem conceptul revelației lui Dumnezeu? Dacă privim la primele versete din Epistola către Evrei, premisa de la care pornește autorul epistolei este aceea că Dumnezeu ne vorbește.
După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile. (Evrei 1:1-2)
S-ar putea să fim atât de obișnuiți cu această afirmație, încât să nu mai realizăm profunzimea acestui adevăr. Spre deosebire de idolii care nu sunt altceva decât bucăți de metal, piatră sau lemn, sau spre deosebire de Baal-ul tăcut din 1 Regi 18, revelarea de Sine este parte a naturii trinitare a Dumnezeului nostru. Iar această revelație, această vorbire a lui Dumnezeu este una continuă. Dumnezeul viu care a vorbit în trecut prin profeți, care S-a revelat deplin prin Fiul Său, continuă să ne vorbească în prezent.
Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. (Evrei 4:12, cf. Is. 55:11)
Natura divină și dinamică a lui Dumnezeu continuă să se reveleze plină de putere. Și așa cum vedem în cartea Evrei, accentul este pus pe Cuvântul prezent al lui Dumnezeu. În întreaga epistolă, referirea la vorbirile anterioare ale lui Dumnezeu (citatele din Vechiul Testament) se face nu ca la Cuvântul scris, ci ca la Cuvântul vorbit al Dumnezeului tripersonal. Cuvântul este viu pentru că Dumnezeu este viu. Cuvântul Său este viu și lucrător pentru că Dumnezeu este așa, și prin acest Cuvânt, El ne vorbește nouă, astăzi.
În acest an care ne stă în față, asemenea lui Augustin, în momentul convertirii sale, ia seama și ascultă de acest îndemn: Tolle, lege; tolle, lege! – Ia și citește, Ia și citește! Și de fiecare dată când deschizi Cuvântul, așteaptă-te să auzi vocea lui Dumnezeu care îți vorbește în textul Scripturii.