BBCode: [url=/articol/id/803-uite-un-articol-pt-cei-care-nu-stiau]Uite un articol pt cei care nu stiau. :)[/url]
La ultimul recensământ privind populația virtuală, făcut în 2013, în România existau aproape 10 milioane de utilizatori de internet. Firește, nu ne putem aștepta ca toți să fie ași în atributive, modale, apoziții și circumstanțiale, însă există unele reguli gramaticale atât de simple încât este greu de crezut că ele continuă să fie “ciopârțite” în mediul online. Iată un top 5 al regulilor de scriere ușor de ținut minte:
1. Niciodată, în nicio circumstanță, “AFLI” nu se scrie cu doi “I”. Întotdeauna e “AFLI”, nu “AFLII”. Corect e “să afli”, “tu să afli”. Incorect este “să aflii”, tu “să aflii”.
2. Verbul “A CREA” le dă mari bătăi de cap internauților, fie că este vorba de comentatori, bloggeri sau jurnaliști cu pretenții. Întrebarea care creează probleme este “când scriem cu un singur “e” și când cu doi?” S-o recunoaștem, nu toată lumea pricepe explicațiile cu radicali și terminații, așa că cel mai bine este să reții următoarea regulă simplă, pe care n-o vei găsi în manualele de gramatică: la conjugarea verbului “a crea” apar doi “e” doar dacă în cuvânt este prezentă și litera “z”. Fără z, avem întotdeauna un singur “e”.
Iată câteva exemple: eu creez, tu creezi, voi creați, noi creăm, eu am creat.
3. La fel cum nu există “să aflii”, nu există nici “să aibe”. Corect este “să aibă”.
4. Cum se folosesc corect î din i și â din a – Regula de reținut este că “â” se folosește în interiorul cuvintelor, iar “î” se folosește la început și la sfârșit.
Avem așadar “să înceapă”, nu să “ânceapă”, a “urî”, nu “a urâ”. ATENȚIE însă: un cuvânt care începe cu “î” își păstrează forma și dacă primește un prefix (precum “pre-” sau “ne-”): îndoielnic – neîndoielnic.
5. “Decât” se folosește ori ca termen de comparație, ori în construcțiile negative (trebuie să fie un “NU” în propoziție). În structurile afirmative folosim “doar”. Așadar, este corect să spunem “salatele sunt mai sănătoase decât mâncarea fast food” sau “Nu mai am decât un leu în portofel”. Afirmațiile de tipul “mai am decât un leu în portofel” sunt incorecte din punct de vedere gramatical și dăunează grav imaginii unei persoane.
Ca să încheiem scurta, dar eficienta lecție de gramatică cu un zâmbet pe chip, să ne amintim bancul cu cartofii:
Un bărbat merge la piață și se oprește în fața unei tarabe.
meniu prim Prețuiește fiecare moment pe care îl ai. Ține minte că timpul nu așteaptă pe nimeni...ieri a fost istorie, mâine va fi mister, dar azi este un dar de la Dumnezeu.