Un preot trebuia într-o zi să meargă să ţină o predică într-un
penitenciar. S-a gândit mult înainte, ce-o să le spună unor oameni care
nu prea ştiau de biserică.
Nu prea găsea părintele nici-o idee de la care să plece, şi-şi spuse în
final că o să-l lumineze Dumnezeu cu vreun gând atunci când se va afla
în faţa deţinuţilor.
Când a intrat în sala unde erau adunaţi puşcăriaşii a întâlnit priviri ironice, unele dispreţuitoare.
În timp ce mergea spre locul de unde avea să vorbească, se împiedică de-o treaptă şi căzu.
Toţi izbucniră în hohote de râs. Preotul se simţi ruşinat cum nu mai
fusese vreodată, dar dintr-o dată sări în picioare şi se duse hotărât la
masa care ţinea loc de amvon.
Şi cu zâmbetul pe buze, le spuse deţinuţilor: „Prieteni, pentru asta am
venit la voi: să vă arăt că cine cade se poate şi ridica.”