Biblia DCC Geneza capitolul 13

Setări Biblia
Gen 19.17
După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi şi să nu te opreşti în vreun loc din câmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.”
Deut 34.3
partea de miazăzi, împrejurimile Iordanului, valea Ierihonului, cetatea finicilor, până la Ţoar.
Ps 107.34
ţara roditoare în ţară sărată, din pricina răutăţii locuitorilor ei.
Gen 19.24-25
Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer.
Gen 2.10
Un râu ieşea din Eden şi uda grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe.
Isa 51.3
Tot astfel, Domnul are milă de Sion şi mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustiul lui ca un rai, şi pământul lui uscat, ca o grădină a Domnului. Bucuria şi veselia vor fi în mijlocul lui, mulţumiri şi cântări de laudă.
Gen 14.2-8
s-a întâmplat că ei au făcut război cu Bera, împăratul Sodomei, cu Birşa, împăratul Gomorei, cu Şineab, împăratul Admei, cu Şemeeber, împăratul Ţeboimului şi cu împăratul Belei sau Ţoarului.
Gen 19.22
Grăbeşte-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo.” Pentru aceea s-a pus cetăţii aceleia numele Ţoar.
Pagina 1 din 1
capitolul 13 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Capitolul 13 >> Biblia DCC Geneza capitolul 13 | Salvatorul.ro
meniu prim
Nu toate florile frumoase au şi miros plăcut, când ai de unde să culegi, alege numai acele care posedă şi una şi alta! (Goethe)