Biblia DCC Geneza capitolul 35

Setări Biblia
11. Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Creşte şi înmulţeşte-te; un neam şi o mulţime de neamuri se vor naşte din tine şi chiar împăraţi vor ieşi din coapsele tale.
12. Ţie îţi voi da ţara pe care am dat-o lui Avraam şi lui Isaac şi voi da ţara aceasta seminţei tale după tine.”
13. Dumnezeu S-a înălţat de la el, în locul unde îi vorbise.
14. Şi Iacov a ridicat un stâlp de aducere aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stâlp de piatră, pe care a adus o jertfă de băutură şi a turnat untdelemn.
15. Iacov a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu, Betel.

Moartea Rahelei.

16. Apoi au plecat din Betel; şi mai era o depărtare bunicică până la Efrata, când Rahelei i-au venit durerile naşterii. A avut o naştere grea;
17. şi, în timpul durerilor naşterii, moaşa i-a zis: „Nu te teme, căci mai ai un fiu!”
18. Şi, pe când îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni; dar tatăl său l-a numit Beniamin
19. Rahela a murit şi a fost îngropată pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.
20. Iacov a ridicat un stâlp pe mormântul ei: acesta este stâlpul de pe mormântul Rahelei, care este şi azi.
-
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 35 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Geneza >> Biblia DCC Geneza capitolul 35 - pagina 2 | Salvatorul.ro
meniu prim
Cel mai înalt privilegiu care i se poate acorda unui om pe pământ este acela de a fi admis în cercul prietenilor lui Dumnezeu!