Biblia DCC 2 Samuel capitolul 24

Setări Biblia
11. A doua zi, când s-a sculat David, cuvântul Domnului a vorbit astfel prorocului Gad, văzătorul lui David:
12. „Du-te şi spune lui David: „Aşa vorbeşte Domnul: „Îţi pun înainte trei nenorociri; alege una din ele, şi te voi lovi cu ea.”
13. Gad s-a dus la David şi i-a făcut cunoscut lucrul acesta, zicând: „Vrei şapte ani de foamete în ţara ta sau să fugi trei luni dinaintea vrăjmaşilor tăi, care te vor urmări, sau să bântuie ciuma trei zile în ţară? Acum alege şi vezi ce trebuie să răspund Celui ce mă trimite.”
14. David a răspuns lui Gad: „Sunt într-o mare strâmtorare! Of! mai bine să cădem în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!”
15. Domnul a trimis ciuma în Israel, de dimineaţă până la vremea hotărâtă. Şi, din Dan până la Beer-Şeba, au murit şaptezeci de mii de oameni din popor.
16. Pe când îngerul întindea mâna peste Ierusalim ca să-l nimicească, Domnul S-a căit de răul acela şi a zis îngerului care ucidea poporul: „Destul! Trage-ţi mâna acum!” Îngerul Domnului era lângă aria lui Aravna, iebusitul.
17. David, văzând pe îngerul care lovea pe popor, a zis Domnului: „Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat: dar oile acestea ce au făcut? Mâna Ta să se îndrepte, dar, împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu!”
18. În ziua aceea, Gad a venit la David şi i-a zis: „Suie-te şi înalţă un altar Domnului în aria lui Aravna, iebusitul.”
19. David s-a suit, după cuvântul lui Gad, cum poruncise Domnul.
20. Aravna s-a uitat şi a văzut pe împărat şi pe slujitorii lui îndreptându-se spre el; şi Aravna a ieşit şi s-a închinat înaintea împăratului, cu faţa la pământ.
-
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 24 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 2 Samuel >> Biblia DCC 2 Samuel capitolul 24 - pagina 2 | Salvatorul.ro
meniu prim
Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vnr fi săturaţi!