Biblia DCC 1 Imparati capitolul 1

Setări Biblia

Bătrâneţea lui David.

1. Împăratul David era bătrân, înaintat în vârstă; îl acopereau cu haine şi nu se putea încălzi.
2. Slujitorii lui i-au zis: „Să se caute pentru domnul, împăratul, o fată fecioară; ea să stea înaintea împăratului, să-l îngrijească şi să se culce la sânul tău; şi domnul meu, împăratul, se va încălzi.”
3. Au căutat în tot ţinutul lui Israel o fată tânără şi frumoasă şi au găsit pe Abişag, sunamita, pe care au adus-o la împărat.
Ios 19.18
Hotarul lor trecea prin Izreel, Chesulot, Sunem, ;
4. Această fată era foarte frumoasă. Ea a îngrijit pe împărat şi i-a slujit; dar împăratul nu s-a împreunat cu ea.

Adonia vrea să ia scaunul de domnie.

5. Adonia, fiul Haghitei, s-a sumeţit până acolo încât a zis: „Eu voi fi împărat!” Şi şi-a pregătit care şi călăreţi şi cincizeci de oameni care alergau înaintea lui.
2Sam 3.4
al patrulea, Adonia, fiul Hagitei; al cincilea, Şefatia, fiul Abitalei; ;2Sam 15.1
După aceea, Absalom şi-a pregătit care şi cai şi cincizeci de oameni care alergau înaintea lui. ;
6. Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viaţa lui, zicând: „Pentru ce faci aşa?” Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip şi se născuse după Absalom.
2Sam 3.3-4
al doilea, Chileab, din Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal; al treilea, Absalom, fiul Maachei, fata lui Talmai, împăratul Gheşurului; ;1Cron 3.2
al treilea, Absalom, fiul Maachei, fata lui Talmai, împăratul Gheşurului; al patrulea, Adonia, fiul Haghitei; ;
7. El a vorbit cu Ioab, fiul Ţeruiei, şi cu preotul Abiatar: şi aceştia au trecut de partea lui.
2Sam 20.25
Şeia era logofăt; Ţadoc şi Abiatar erau preoţi; ;1Imp 2.22
Împăratul Solomon a răspuns mamei sale: „Pentru ce ceri numai pe Abişag, sunamita, pentru Adonia? Cere şi împărăţia pentru el – căci este fratele meu mai mare decât mine – pentru el, pentru preotul Abiatar şi pentru Ioab, fiul Ţeruiei.” ;
8. Dar preotul Ţadoc, Benaia, fiul lui Iehoiada, prorocul Natan, Şimei, Rei şi vitejii lui David n-au fost cu Adonia.
1Imp 4.18
Şimei, fiul lui Ela, în Beniamin. ;2Sam 23.8
Iată numele vitejilor care erau în slujba lui David: Ioşeb-Başebet, tahchemonitul, unul din fruntaşii căpeteniilor. El şi-a învârtit suliţa peste opt sute de oameni, pe care i-a omorât dintr-odată. ;
9. Adonia a tăiat oi, boi şi viţei graşi, lângă piatra lui Zohelet, care este lângă En-Roguel; şi a poftit pe toţi fraţii lui, fiii împăratului, şi pe toţi bărbaţii lui Iuda din slujba împăratului.
10. Dar n-a poftit pe prorocul Natan, nici pe Benaia, nici pe viteji, nici pe fratele său Solomon.

Pagina 1 din 6
Sari la pagina:
capitolul 1 din 22
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 1 Imparati >> Biblia DCC 1 Imparati capitolul 1 | Salvatorul.ro
meniu prim
Lăudați pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut, și se cuvine să-L lăudăm. ( Psalmii 147:1 )