Biblia DCC 1 Imparati capitolul 10
Împărăteasa din Seba la Ierusalim.
1. Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, în ce priveşte slava Domnului, şi a venit să-l încerce prin întrebări grele.
2. A sosit la Ierusalim cu un alai foarte mare şi cu cămile care aduceau mirodenii, aur foarte mult şi pietre scumpe. S-a dus la Solomon şi i-a spus tot ce avea pe inimă.
3. Solomon i-a răspuns la toate întrebările şi n-a fost nimic pe care împăratul să nu fi ştiut să i-l lămurească.
4. Împărăteasa din Seba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon şi casa pe care o zidise,
5. şi bucatele de la masa lui, şi locuinţa slujitorilor lui, şi slujbele şi hainele celor ce-i slujeau, şi paharnicii lui, şi arderile de tot pe care le aducea în Casa Domnului.
6. Uimită, a zis împăratului: „Deci era adevărat ce am auzit în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta!
7. Dar nu credeam, până n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei. Şi iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus. Tu ai mai multă înţelepciune şi propăşire decât am auzit mergându-ţi faima.
8. Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, care sunt necurmat înaintea ta, care aud înţelepciunea ta!
9. Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău care a binevoit să te pună pe scaunul de domnie al lui Israel! Pentru că Domnul iubeşte pentru totdeauna pe Israel, de aceea te-a pus împărat, ca să judeci şi să faci dreptate.”
10. Ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur, foarte multe mirodenii şi pietre scumpe. N-au mai venit niciodată în urmă atâtea mirodenii câte a dat împărăteasa din Seba împăratului Solomon.
meniu primIsuse drag, în cerul sfânt vom sta mână de mână, dar pân-atunci rămân smerit și-Ți stau la îndemână!