Biblia DCC 1 Imparati capitolul 17
Proorocul Ilie.
1. Ilie, tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.”
trimiteri 4 2. Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie cu aceste vorbe:
3. „Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.
4. Vei bea apă din pârâu, şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo.”
5. El a plecat şi a făcut după cuvântul Domnului. S-a dus şi s-a aşezat lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.
6. Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa şi pâine şi carne seara, şi bea apă din pârâu.
7. Dar după câtăva vreme, pârâul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară.
Văduva lui Sarepta.
8. Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel:
9. „Scoală-te, du-te la Sarepta, care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.”
trimiteri 1 10. Ilie s-a sculat şi s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetăţii, acolo era o femeie văduvă care strângea lemne. El a chemat-o şi a zis: „Du-te şi adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas, ca să beau.”
meniu primIa aminte, Dumnezeule, la rugăciunea mea, și nu Te ascunde de cererile mele! ( Psalmii 55:1 )