Biblia DCC 1 Imparati capitolul 7

Setări Biblia

Sfârşitul lucrării.

41. doi stâlpi cu cele două acoperişuri şi cu cununile lor de pe vârful stâlpilor; cele două reţele ca să acopere cele două cununi al acoperişurilor de pe vârful stâlpilor;
42. cele patru sute de rodii pentru cele două reţele, câte două rânduri de rodii de fiecare reţea, ca să acopere cele două cununi ale acoperişurilor de pe vârful stâlpilor;
43. cele zece temelii şi cele zece lighene de pe temelii;
44. marea şi cei doisprezece boi de sub mare;
45. cenuşarele, lopeţile şi lighenele. Toate aceste unelte, pe care le-a dat împăratul Solomon lui Hiram să le facă pentru Casa Domnului, erau de aramă lustruită.
46. Împăratul a pus să le toarne în câmpia Iordanului, într-un pământ humos, între Sucot şi Ţartan.
47. Solomon a lăsat toate aceste unelte necântărite, căci erau foarte multe, şi greutatea aramei nu se putea socoti.
48. Solomon a mai făcut toate celelalte unelte pentru Casa Domnului: altarul de aur; masa de aur, unde se puneau pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
49. sfeşnicele de aur curat, cinci la dreapta, şi cinci la stânga, înaintea Locului Preasfânt, cu florile, candelele şi mucările de aur;
50. lighenele, cuţitele, potirele, ceştile şi căţuile de aur curat; şi ţâţânile de aur curat pentru uşa dinăuntrul Casei la intrarea în Locul Preasfânt şi pentru uşa Casei de la intrarea Templului.
-
Pagina 5 din 6
Sari la pagina:
capitolul 7 din 22
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 1 Imparati >> Biblia DCC 1 Imparati capitolul 7 - pagina 5 | Salvatorul.ro
meniu prim
Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.