Biblia DCC 1 Imparati capitolul 8
51. căci sunt poporul Tău şi moştenirea Ta, şi Tu i-ai scos din Egipt, din mijlocul unui cuptor de fier!
52. Ochii Tăi să fie deschişi la cererea robului Tău şi la cererea poporului Tău, Israel, ca să-i asculţi în tot ce-Ţi vor cere!
53. Căci Tu i-ai ales din toate celelalte popoare ale pământului, ca să faci din ei moştenirea Ta, cum ai spus prin robul Tău Moise, când ai scos din Egipt pe părinţii noştri, Doamne Dumnezeule!”
54. Când a isprăvit Solomon de spus Domnului toată rugăciunea aceasta şi cererea aceasta, s-a sculat dinaintea altarului Domnului, unde îngenunchease cu mâinile întinse spre cer.
55. Şi, stând în picioare, a binecuvântat cu glas tare toată adunarea lui Israel, zicând:
56. „Binecuvântat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său, Israel, după toate făgăduinţele Lui! Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său Moise, niciunul n-a rămas neîmplinit.
57. Domnul Dumnezeul nostru să fie cu noi, cum a fost cu părinţii noştri; să nu ne părăsească şi să nu ne lase,
58. ci să ne plece inimile spre El, ca să umblăm în toate căile Lui şi să păzim poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, pe care le-a poruncit părinţilor noştri!
59. Cuvintele acestea, cuprinse în cererile mele înaintea Domnului, să fie zi şi noapte înaintea Domnului Dumnezeului nostru şi să facă în tot timpul dreptate robului Său şi poporului Său, Israel,
60. pentru ca toate popoarele pământului să poată cunoaşte că Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de El!
meniu primSă știi cine ești... să fii cine ești... să devii ceea ce te-a făcut Dumnezeu să fii... Să faci ceea ce poți face... să iubești cu toată inima ta- sunt cheile pentru o viață biruitoare și mulțumită!