Biblia DCC 2 Imparati capitolul 15

Setări Biblia
21. Celelalte fapte ale lui Menahem şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
22. Menahem a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Pecahia.

Pecahia, împăratul lui Israel.

23. În al cincizecilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria, Pecahia, fiul lui Menahem. A domnit doi ani.
24. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
25. Pecah, fiul lui Remalia, slujbaşul lui, a uneltit împotriva lui; l-a lovit la Samaria, în palatul casei împăratului, ca şi pe Argob şi Arie; avea cu el cincizeci de oameni dintre fiii galaadiţilor. A omorât astfel pe Pecahia şi a domnit în locul lui.
26. Celelalte fapte ale lui Pecahia şi tot ce a făcut el sunt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.

Pecah, împăratul lui Israel.

27. În al cincizeci şi doilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Pecah, fiul lui Remalia. A domnit douăzeci de ani.
28. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
29. Pe vremea lui Pecah, împăratul lui Israel, a venit Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, şi a luat Iionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Chedeş, Haţor, Galaad şi Galileea, toată ţara lui Neftali, şi pe locuitori i-a dus în prinsoare în Asiria.
30. Osea, fiul lui Ela, a făcut o uneltire împotriva lui Pecah, fiul lui Remalia, l-a lovit şi l-a omorât, şi a domnit el în locul lui, în al douăzecilea an al lui Iotam, fiul lui Ozia.
-
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 15 din 25
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 2 Imparati >> Biblia DCC 2 Imparati capitolul 15 - pagina 3 | Salvatorul.ro
meniu prim
Lăudați pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut, și se cuvine să-L lăudăm. ( Psalmii 147:1 )