Biblia DCC 2 Imparati capitolul 4

21. Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa după ea şi a ieşit.

22. A chemat pe bărbatul ei şi a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu, şi apoi mă voi întoarce.”

23. Şi el a zis: „Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat.” Ea a răspuns: „Fii pe pace!”

24. Apoi a pus şaua pe măgăriţă şi a zis slujitorului său: „Mână şi pleacă, să nu opreşti pe drum decât când ţi-oi spune.”

25. Ea a plecat deci şi s-a dus la omul lui Dumnezeu, pe muntele Carmel. Omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe şi a zis slujitorului său, Ghehazi: „Iată pe sunamita aceea!

26. Acum, aleargă, dar, înaintea ei şi spune-i: „Eşti bine? Bărbatul tău şi copilul sunt bine?” Ea a răspuns: „Bine.”

27. Şi cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrăţişat picioarele. Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi. Dar omul lui Dumnezeu a zis: „Las-o, căci este tare amărâtă, şi Domnul mi-a ascuns lucrul acesta şi nu mi l-a făcut cunoscut.”

28. Atunci ea a zis: „Am cerut eu oare domnului meu un fiu? N-am zis eu: „Nu mă amăgi”?”

29. Şi Elisei a zis lui Ghehazi: „Încinge-ţi mijlocul, ia toiagul meu în mână şi pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate; şi dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe faţa copilului.”

30. Mama copilului a zis: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi părăsi.” Şi el s-a sculat şi a mers după ea.