Biblia DCC 2 Imparati capitolul 8
21. Ioram a trecut la Ţair, cu toate carele lui. Sculându-se noaptea, a bătut pe edomiţi, care-l înconjurau, şi pe căpeteniile carelor, şi poporul a fugit în corturi.
22. Răscoala Edomului împotriva stăpânirii lui Iuda a ţinut până în ziua de azi. Libna s-a răsculat tot în acelaşi timp.
23. Celelalte fapte ale lui Ioram şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
24. Ioram a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ahazia.
Ahazia.
25. În al doisprezecelea an al lui Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, a început să domnească Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda.
26. Ahazia avea douăzeci şi doi de ani când a ajuns împărat şi a domnit un an la Ierusalim. Mama sa se chema Atalia, fata lui Omri, împăratul lui Israel.
27. El a umblat în calea casei lui Ahab şi a făcut ce este rău înaintea Domnului, ca şi casa lui Ahab, căci era ginerele casei lui Ahab.
28. El a mers cu Ioram, fiul lui Ahab, la război împotriva lui Hazael, împăratul Siriei, la Ramot din Galaad. Şi sirienii au rănit pe Ioram.
29. Împăratul Ioram s-a întors să se tămăduiască la Izreel de rănile pe care i le făcuseră sirienii la Rama, când se bătea împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda, s-a coborât să vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, la Izreel, pentru că era bolnav.
meniu primCei care pun înaintea oricărei acţiuni îndoiala, aceia vor pierde cu siguranţă. (Vasile Gavrilescu)