Biblia DCC 1 Cronici capitolul 12
31. Din jumătatea seminţiei lui Manase, optsprezece mii, care au fost numiţi pe nume să se ducă să pună împărat pe David.
32. Din fiii lui Isahar, care se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel, două sute de căpetenii, şi toţi fraţii lor erau puşi sub porunca lor.
33. Din Zabulon, cincizeci de mii în stare să meargă la oştire, înarmaţi pentru luptă cu toate armele de război şi gata să se lupte cu o inimă hotărâtă.
34. Din Neftali, o mie de căpetenii, şi cu ei treizeci şi şapte de mii care purtau scutul şi suliţa.
35. Din daniţi, înarmaţi pentru război douăzeci şi opt de mii şase sute.
36. Din Aşer, în stare să meargă la oaste şi gata de luptă, patruzeci de mii.
37. Şi de cealaltă parte a Iordanului, din rubeniţi, din gadiţi şi din jumătatea seminţiei lui Manase, cu toate armele de război, o sută douăzeci de mii.
38. Toţi aceşti bărbaţi, oameni de război, gata de luptă, au venit la Hebron cu inima neprefăcută, ca să pună pe David împărat peste tot Israelul. Şi toţi ceilalţi din Israel erau tot cu un gând să facă împărat pe David.
39. Au stat acolo trei zile cu David, mâncând şi bând, căci fraţii lor le pregătiseră de mâncare.
40. Şi chiar cei ce locuiau lângă ei până la Isahar, la Zabulon şi Neftali, aduceau merinde pe măgari, pe cămile, pe catâri şi pe boi: aluaturi, turte de smochine şi de stafide, vin, untdelemn, boi şi oi din belşug, căci era bucurie în Israel.
meniu primPrietenul adevărat iubește oricând, și în nenorocire ajunge ca un frate. ( Proverbele 17:17 )