Biblia DCC 1 Cronici capitolul 23
21. Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi. – Fiii lui Mahli: Eleazar şi Chis.
22. Eleazar a murit fără să aibă fii; dar a avut fete pe care le-au luat de neveste fiii lui Chis, fraţii lor. –
23. Fiii lui Muşi: Mahli, Eder şi Ieremot, trei.
24. Aceştia sunt fiii lui Levi, după casele lor părinteşti, capii caselor părinteşti, după numărătoarea făcută numărând numele pe cap. Ei erau întrebuinţaţi în slujba Casei Domnului, de la vârsta de douăzeci de ani în sus.
25. Căci David a zis: „Domnul Dumnezeul lui Israel a dat odihnă poporului Său şi va locui pe vecie la Ierusalim;
26. şi leviţii nu vor mai avea să poarte Cortul şi toate uneltele pentru slujba lui.”
27. După cele din urmă porunci ale lui David, numărătoarea fiilor lui Levi s-a făcut de la vârsta de douăzeci de ani în sus.
28. Puşi lângă fiii lui Aaron pentru slujba Casei Domnului, ei aveau să îngrijească de curţi şi de odăi, de curăţarea tuturor lucrurilor sfinte, de împlinirea slujbei în Casa lui Dumnezeu,
29. de pâinile pentru punerea înaintea Domnului, de floarea de făină pentru darurile de mâncare, de plăcintele fără aluat, de turtele coapte în tigaie şi de turtele prăjite, de toate măsurile de încăpere şi de lungime;
30. ei aveau să stea în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, ca să laude şi să mărească pe Domnul
meniu primCăci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți, și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar fața Domnului este împotriva celor ce fac răul. ( 1 Petru 3:12 )