Biblia DCC 1 Cronici capitolul 9
21. Zaharia, fiul lui Meşelemia, era uşier la intrarea Cortului întâlnirii.
22. De toţi erau două sute doisprezece, aleşi ca uşieri ai pragurilor şi scrişi în spiţele de neam, după satele lor. David şi văzătorul Samuel îi puseseră în slujba lor.
23. Ei şi copiii lor păzeau uşile Casei Domnului, adică ale casei Cortului.
24. Erau uşieri în cele patru vânturi: la răsărit, la apus, la miazănoapte şi la miazăzi.
25. Fraţii lor, care locuiau în satele lor, trebuiau să vină din timp în timp la ei şapte zile.
26. Căci aceste patru căpetenii ale uşierilor, aceşti leviţi, erau întotdeauna în slujbă şi mai aveau privegherea asupra odăilor şi vistieriilor Casei lui Dumnezeu;
27. petreceau noaptea în jurul Casei lui Dumnezeu, a cărei pază o aveau şi pe care trebuiau s-o deschidă în fiecare dimineaţă.
28. Unii din leviţi aveau grijă de uneltele pentru slujbă, pe care le numărau la intrare şi le numărau şi la ieşire.
29. Alţii îngrijeau de unelte, de toate uneltele Sfântului Locaş, şi de floarea făinii, de vin, de untdelemn, de tămâie şi de miresme.
30. Fii de ai preoţilor pregăteau tămâia mirositoare.
meniu primPot totul în Hristos, care mă întărește!