Biblia DCC 2 Cronici capitolul 1

Setări Biblia

Solomon împărat.

1. Solomon, fiul lui David, s-a întărit în domnie; Domnul Dumnezeul lui a fost cu el; şi l-a înălţat din ce în ce mai mult.
1Imp 2.46
Şi împăratul a poruncit lui Benaia, fiul lui Iehoiada, care a ieşit şi a lovit pe Şimei; şi Şimei a murit. Astfel, împărăţia s-a întărit în mâinile lui Solomon. ;Gen 39.2
Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpânului său, egipteanul. ;1Cron 29.25
Domnul a înălţat tot mai mult pe Solomon, sub ochii întregului Israel, şi i-a făcut domnia mai strălucită decât a fost a oricărui împărat al lui Israel înaintea lui. ;
2. Solomon a poruncit întregului Israel, căpeteniilor peste mii şi sute, judecătorilor, mai marilor întregului Israel, căpeteniilor caselor părinteşti;
1Cron 27.1
Aceştia sunt copiii lui Israel, după numărul lor, capii caselor părinteşti, căpeteniile peste mii şi peste sute şi slujbaşi în slujba împăratului pentru tot ce privea şirul cetelor, sosirea şi plecarea lor, lună după lună, în toate lunile anului; fiecare ceată era de douăzeci şi patru de mii de oameni. ;
3. şi Solomon s-a dus cu toată adunarea la înălţimea de la Gabaon. Acolo se afla Cortul întâlnirii lui Dumnezeu, făcut în pustiu de Moise, robul Domnului.
1Imp 3.4
Împăratul s-a dus la Gabaon să aducă jertfe acolo, căci era cea mai însemnată înălţime. Solomon a adus o mie de arderi de tot pe altar. ;1Cron 16.39
A pus pe preotul Ţadoc şi pe preoţi, fraţii săi, înaintea Locaşului Domnului, pe înălţimea din Gabaon, ;1Cron 21.29
Dar Locaşul Domnului, făcut de Moise în pustiu, şi altarul arderilor de tot erau atunci pe înălţimea Gabaonului. ;
4. Dar chivotul lui Dumnezeu fusese mutat de David din Chiriat-Iearim la locul pe care i-l pregătise, căci îi întinsese un Cort la Ierusalim.
2Sam 6.2-17
Şi David, cu tot poporul care era cu el, a pornit de la Baale-Iuda, ca să suie de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului oştirilor care stă între heruvimi deasupra chivotului. ;1Cron 15.1
David şi-a zidit case în cetatea lui David; a pregătit un loc chivotului lui Dumnezeu şi a ridicat un Cort pentru el. ;
5. Tot acolo se afla, înaintea Cortului Domnului, altarul de aramă pe care-l făcuse Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur.
Ex 27.1-2
Altarul să-l faci din lemn de salcâm; lungimea lui să fie de cinci coţi, şi lăţimea lui de cinci coţi. Altarul să fie în patru colţuri, şi înălţimea lui să fie de cinci coţi. ;Ex 38.1-2
A făcut altarul pentru arderile de tot din lemn de salcâm; lungimea lui era de cinci coţi, şi lăţimea de cinci coţi; era în patru muchii, şi înălţimea lui era de trei coţi. ;Ex 31.2
„Să ştii că am ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda. ;
6. Solomon şi adunarea au căutat pe Domnul. Şi acolo, pe altarul de aramă care era înaintea Cortului întâlnirii, a adus Solomon Domnului o mie de arderi de tot.
1Imp 3.4
Împăratul s-a dus la Gabaon să aducă jertfe acolo, căci era cea mai însemnată înălţime. Solomon a adus o mie de arderi de tot pe altar. ;
7. În timpul nopţii, Dumnezeu S-a arătat lui Solomon şi i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.”
1Imp 3.5
La Gabaon, Domnul S-a arătat în vis lui Solomon noaptea şi Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.” ;
8. Solomon a răspuns lui Dumnezeu: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă tatălui meu, David, şi m-ai pus să domnesc în locul lui.
1Cron 28.5
Dintre toţi fiii mei – căci Domnul mi-a dat mulţi fii – a ales pe fiul meu Solomon, ca să-l pună pe scaunul de domnie al împărăţiei Domnului, peste Israel. ;
9. Acum, Doamne Dumnezeule, împlinească-se făgăduinţa Ta făcută tatălui meu David, fiindcă m-ai pus să domnesc peste un popor mare la număr, ca pulberea pământului!
1Imp 3.7
Acum Doamne Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu, David; şi eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat. ;
10. Dă-mi, dar, înţelepciune şi pricepere, ca să ştiu cum să mă port în fruntea acestui popor! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta atât de mare?”
1Imp 3.9
Dă, dar, robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!?” ;Num 27.17
care să iasă înaintea lor şi să intre înaintea lor, care să-i scoată afară şi să-i vâre înăuntru, pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi care n-au păstor.” ;Deut 31.2
„Astăzi,” le-a zis el, „eu sunt în vârstă de o sută douăzeci de ani: nu voi mai putea merge în fruntea voastră, şi Domnul mi-a zis: „Tu să nu treci Iordanul!” ;

Pagina 1 din 2
capitolul 1 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 2 Cronici >> Biblia DCC 2 Cronici capitolul 1 | Salvatorul.ro
meniu prim
Ascultă-mă, Doamne, căci bunătatea Ta este nemărginită. În îndurarea Ta cea mare, întoarce-Ți privirile spre mine! ( Psalmii 69:16 )