Biblia DCC 2 Cronici capitolul 25
Amaţia, împăratul lui Iuda.
1. Amaţia a ajuns împărat la vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ioadan din Ierusalim.
2Imp 14.1În al doilea an al lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, a început să domnească Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda. ;
2. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui.
2Imp 14.4Numai că înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi. ;
2Cron 25.14Când s-a întors Amaţia de la înfrângerea edomiţilor, a adus pe dumnezeii fiilor lui Seir şi i-a pus dumnezei pentru el; s-a închinat înaintea lor şi le-a adus tămâie. ;
3. Când s-a întărit domnia în mâinile lui, a omorât pe slujitorii care uciseseră pe împăratul, tatăl său.
2Imp 14.5Când s-a întărit împărăţia în mâinile lui, a lovit pe slujitorii săi care uciseseră pe tatăl său împăratul. ;
4. Dar n-a omorât pe fiii lor, căci a lucrat potrivit cu ceea ce este scris în Lege, în cartea lui Moise, unde Domnul dă porunca aceasta: „Să nu se omoare părinţii pentru copii, şi să nu se omoare copiii pentru părinţi; ci fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.”
Deut 24.16Să nu omori pe părinţi pentru copii şi să nu omori pe copii pentru părinţi; fiecare să fie omorât pentru păcatul lui. ;
2Imp 14.6Dar n-a omorât pe fiii ucigaşilor, căci aşa este scris în cartea Legii lui Moise, unde Domnul dă următoarea poruncă: „Să nu se omoare părinţii pentru copii, şi să nu se omoare copiii pentru părinţi; ci fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.” ;
Ier 31.30ci fiecare va muri pentru nelegiuirea lui; oricărui om care va mânca aguridă i se vor strepezi dinţii! ;
Ezec 18.20Sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, şi răutatea celui rău va fi peste el. ;
5. Amaţia a strâns pe oamenii din Iuda şi i-a pus după casele părinteşti, căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute, pentru tot Iuda şi Beniamin. Le-a făcut numărătoarea de la vârsta de douăzeci de ani în sus şi a găsit trei sute de mii de oameni aleşi, în stare să poarte armele, mânuind suliţa şi scutul.
Num 1.3de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei din Israel care sunt în stare să poarte armele; să le faceţi numărătoarea după cetele lor, tu şi Aaron. ;
6. A mai tocmit cu plată din Israel o sută de mii de viteji, cu o sută de talanţi de argint.
7. Un om al lui Dumnezeu a venit la el şi a zis: „Împărate, să nu meargă cu tine oastea lui Israel, căci Domnul nu este cu Israel, nu este cu toţi aceşti fii ai lui Efraim.
8. Dacă mergi cu ei, chiar dacă ai face la luptă fapte de vitejie, să ştii că Dumnezeu te va face să cazi înaintea vrăjmaşului. Căci Dumnezeu are putere să te ajute şi să te facă să cazi.”
2Cron 20.6Şi a zis: „Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu Dumnezeu în ceruri şi nu stăpâneşti Tu peste toate împărăţiile neamurilor? Oare n-ai Tu în mână tăria şi puterea, aşa că nimeni nu Ţi se poate împotrivi? ;
9. Amaţia a zis omului lui Dumnezeu: „Dar ce să fac cu cei o sută de talanţi pe care i-am dat oştii lui Israel?” Omul lui Dumnezeu a răspuns: „Domnul poate să-ţi dea mult mai mult decât atât.”
Prov 10.22Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de niciun necaz. – ;
10. Atunci Amaţia a despărţit ceata care-i venise din Efraim şi a poruncit ca oamenii aceştia să se întoarcă acasă. Dar ei s-au mâniat foarte tare pe Iuda şi au plecat acasă cu mare furie.
meniu primLăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Dumnezeu în Locaşul Lui cel Sfânt, lăudaţi-L în întinderea cerului, unde se arată puterea Lui!