Biblia DCC 2 Cronici capitolul 29

Setări Biblia

Ezechia, împăratul lui Iuda.

1. Ezechia a ajuns împărat la vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Abia, fata lui Zaharia.
SMS
2. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David.
SMS
3. În anul întâi al domniei lui, în luna întâi, a deschis uşile Casei Domnului şi le-a dres.
SMS
4. A adus pe preoţi şi pe leviţi, pe care i-a strâns în locul deschis dinspre răsărit,
SMS
5. şi le-a zis: „Ascultaţi-mă, leviţilor! Acum sfinţiţi-vă, sfinţiţi Casa Domnului Dumnezeului părinţilor voştri şi scoateţi afară din Sfântul Locaş ce este necurat.
SMS
6. Căci părinţii noştri au păcătuit, au făcut ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului nostru. L-au părăsit, şi-au abătut privirile de la Cortul Domnului şi i-au întors spatele.
SMS
7. Au închis chiar uşile pridvorului şi au stins candelele, şi n-au adus Dumnezeului lui Israel nici tămâie, nici arderi de tot în Sfântul Locaş.
SMS
8. De aceea mânia Domnului a fost peste Iuda şi peste Ierusalim şi i-a făcut de groază, de spaimă şi de bătaie de joc, cum vedeţi cu ochii voştri.
SMS
9. Şi din pricina aceasta au căzut părinţii noştri ucişi de sabie, şi fiii noştri, fiicele noastre şi nevestele noastre sunt în robie.
SMS
10. Am de gând, dar, să fac legământ cu Domnul Dumnezeul lui Israel, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la noi.
SMS

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 29 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 2 Cronici >> Biblia DCC 2 Cronici capitolul 29 | Salvatorul.ro
meniu prim
Este vreunul printre voi în suferință? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă!