Biblia DCC 2 Cronici capitolul 33
Manase, împăratul lui Iuda.
1. Manase avea doisprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim.
2Imp 21.1Manase avea doisprezece ani când a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim. Mama sa se numea Hefţiba. ;
2. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
Deut 18.9După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urâciunile neamurilor acelora. ;
2Cron 28.3a ars tămâie în valea fiilor lui Hinom şi a trecut pe fiii săi prin foc, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. ;
3. A zidit iarăşi înălţimile pe care le dărâmase tatăl său, Ezechia. A ridicat altare Baalilor, a făcut idoli Astarteii şi s-a închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi i-a slujit.
2Imp 18.4A îndepărtat înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti, a tăiat Astarteile şi a sfărâmat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan. ;
2Cron 30.14S-au sculat şi au îndepărtat altarele pe care se jertfea în Ierusalim şi pe toate acelea pe care se aducea tămâie şi le-au aruncat în pârâul Chedron. ;
2Cron 31.1Când s-au isprăvit toate acestea, toţi cei din Israel care erau de faţă au plecat în cetăţile lui Iuda şi au sfărâmat stâlpii idoleşti, au tăiat Astarteile şi au surpat de tot înălţimile şi altarele din tot Iuda şi Beniamin şi din Efraim şi Manase. Apoi toţi copiii lui Israel s-au întors în cetăţile lor, fiecare la moşia lui. ;
2Cron 32.12Oare nu Ezechia a îndepărtat înălţimile şi altarele Domnului şi a dat porunca aceasta lui Iuda şi Ierusalimului: „Să vă închinaţi numai unui altar şi să aduceţi tămâie numai pe el”? ;
Deut 16.21Să nu-ţi aşezi niciun idol de lemn lângă altarul pe care-l vei ridica Domnului Dumnezeului tău. ;
Deut 17.3care să meargă după alţi dumnezei ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, lună sau toată oştirea cerurilor, aşa cum eu n-am poruncit. ;
4. A zidit altare în Casa Domnului, măcar că Domnul zisese: „În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie.”
Deut 12.11Atunci va fi un loc, pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru ca să facă să locuiască Numele Lui acolo. Acolo să aduceţi tot ce vă poruncesc: arderile voastre de tot, jertfele, zeciuielile, cele dintâi roade şi darurile alese pe care le veţi face Domnului pentru împlinirea juruinţelor voastre. ;
1Imp 8.29Ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi asupra Casei acesteia, asupra locului despre care ai zis: „Acolo va fi Numele Meu!” Ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău în locul acesta. ;
1Imp 9.3Şi Domnul i-a zis: „Îţi ascult rugăciunea şi cererea pe care Mi-ai făcut-o, sfinţesc Casa aceasta pe care ai zidit-o ca să pui în ea pentru totdeauna Numele Meu, şi ochii Mei şi inima Mea vor fi acolo pe vecie. ;
2Cron 6.6Ci Ierusalimul l-am ales, pentru ca în el să locuiască Numele Meu, şi pe David l-am ales, ca să domnească peste poporul Meu, Israel!” ;
2Cron 7.16Acum, aleg şi sfinţesc Casa aceasta, pentru ca Numele Meu să locuiască în ea pe vecie, şi voi avea întotdeauna ochii şi inima Mea acolo. ;
5. A zidit altare întregii oştiri a cerurilor, în cele două curţi ale Casei Domnului.
2Cron 4.9A mai făcut curtea preoţilor şi curtea cea mare, cu porţile ei, ale căror aripi le-a acoperit cu aramă. ;
6. Şi-a trecut fiii prin foc în valea fiilor lui Hinom, umbla cu descântece şi vrăjitorii şi ţinea la el oameni care chemau duhurile şi care-i spuneau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, ca să-L mânie.
Lev 18.21Să nu dai pe niciunul din copiii tăi ca să fie adus jertfă lui Moloh şi să nu pângăreşti Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul. ;
Deut 18.10Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, ;
2Imp 23.10Împăratul a pângărit Tofetul în valea fiilor lui Hinom, ca nimeni să nu-şi mai treacă fiul sau fiica prin foc în cinstea lui Moloh. ;
2Cron 28.3a ars tămâie în valea fiilor lui Hinom şi a trecut pe fiii săi prin foc, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. ;
Ezec 23.37-39Ele s-au dedat la preacurvie, şi pe mâinile lor este sânge: au preacurvit cu idolii lor; şi copiii pe care Mi-i născuseră i-au trecut prin foc, în cinstea lor, ca să-i mănânce! ;
Deut 18.10-11Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, ;
2Imp 21.6Şi-a trecut pe fiul său prin foc; se îndeletnicea cu ghicirea şi vrăjitoria, şi a ţinut la el oameni care chemau duhurile şi ghiceau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L. ;
7. A pus chipul cioplit al idolului pe care-l făcuse în Casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu spusese lui David şi fiului său Solomon: „În Casa aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie.
2Imp 21.7A pus idolul Astarteii, pe care-l făcuse, în Casa despre care Domnul spusese lui David şi fiului său Solomon: „În Casa aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, vreau să pun pentru totdeauna Numele Meu. ;
Ps 132.14„Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie; voi locui în el, căci l-am dorit. ;
8. Nu voi mai strămuta pe Israel din ţara pe care am dat-o părinţilor voştri, numai să caute să împlinească tot ce le-am poruncit, după toată Legea, învăţăturile şi poruncile date prin Moise.”
2Sam 7.10am dat un loc poporului Meu, lui Israel, şi l-am sădit ca să locuiască în el şi să nu mai fie tulburat, ca să nu-l mai apese cei răi ca mai înainte ;
9. Dar Manase a fost pricina că Iuda şi locuitorii Ierusalimului s-au rătăcit şi au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
10. Domnul a vorbit lui Manase şi poporului său, dar ei n-au vrut să asculte.
meniu primO zi fără rugăciune e o zi fără binecuvântări, și o viață fără rugăciune e o viață fără putere!