Biblia DCC 2 Cronici capitolul 34

Setări Biblia
11. iar ei l-au dat tâmplarilor şi zidarilor ca să cumpere pietre cioplite şi lemne pentru grinzi şi pentru căptuşitul clădirilor pe care le stricaseră împăraţii lui Iuda.
12. Oamenii aceştia au lucrat cinstit în lucrul lor. Erau puşi sub privegherea lui Iahat şi Obadia, leviţi din fiii lui Merari, şi a lui Zaharia şi Meşulam, din fiii chehatiţilor. Toţi aceia dintre leviţi care ştiau să cânte bine
13. vegheau asupra lucrărilor şi cârmuiau pe toţi lucrătorii care aveau de făcut felurite lucrări. Mai erau şi alţi leviţi, logofeţi, dregători şi uşieri.

Găsirea cărţii Legii.

14. În clipa când au scos argintul care fusese adus în Casa Domnului, preotul Hilchia a găsit cartea Legii Domnului dată prin Moise.
15. Atunci Hilchia a luat cuvântul şi a zis logofătului Şafan: „Am găsit cartea Legii în Casa Domnului.” Şi Hilchia a dat lui Şafan cartea.
16. Şafan a adus împăratului cartea. Şi, când a dat socoteală împăratului, a zis: „Slujitorii tăi au făcut tot ce li s-a poruncit.
17. Au strâns argintul care se afla în Casa Domnului şi l-au dat în mâinile priveghetorilor şi lucrătorilor.”
18. Logofătul Şafan a mai spus împăratului: „Preotul Hilchia mi-a dat o carte.” Şi Şafan a citit-o înaintea împăratului.
19. Când a auzit împăratul cuvintele Legii, şi-a sfâşiat hainele.
20. Şi împăratul a dat următoarea poruncă lui Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Şafan, lui Abdon, fiul lui Mica, lui Şafan, logofătul, şi lui Asaia, slujitorul împăratului:
-
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 34 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 2 Cronici >> Biblia DCC 2 Cronici capitolul 34 - pagina 2 | Salvatorul.ro
meniu prim
La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.