Biblia DCC 2 Cronici capitolul 35
11. Au jertfit paştile. Preoţii au stropit sângele pe care-l luau din mâna leviţilor, şi leviţii au jupuit vitele de piele.
12. Au pus deoparte arderile de tot, ca să le dea cetelor caselor părinteşti ale oamenilor din popor, ca să le aducă Domnului, cum este scris în cartea lui Moise. Tot aşa au făcut şi cu boii.
13. Au fiert paştile la foc, după orânduială, şi au fiert lucrurile sfinte în cazane, căldări şi tigăi. Şi le-au împărţit în grabă la tot poporul.
14. Apoi au pregătit ce era pentru ei şi pentru preoţi, căci preoţii, fiii lui Aaron, au avut treabă până noaptea cu aducerea arderilor de tot şi a grăsimilor. De aceea au pregătit leviţii pentru ei şi pentru preoţi, fiii lui Aaron.
15. Cântăreţii, fiii lui Asaf, stăteau la locul lor, după rânduiala lui David, lui Asaf, lui Heman şi lui Iedutun, văzătorul împăratului. Uşierii de asemenea erau la fiecare uşă. N-au avut nevoie să se abată de la slujba lor, căci fraţii lor, leviţii, au pregătit ce era pentru ei.
16. Astfel a fost întocmită în ziua aceea toată slujba Domnului, ca să prăznuiască Paştile şi să aducă arderile de tot pe altarul Domnului, după porunca împăratului Iosia.
17. Copiii lui Israel care se aflau acolo au prăznuit Paştile în acelaşi timp şi sărbătoarea Azimelor şapte zile.
18. Nicio sărbătoare a Paştilor nu mai fusese prăznuită ca aceasta în Israel din zilele prorocului Samuel. Şi niciunul din împăraţii lui Israel nu mai prăznuise Paşti ca cel pe care l-au prăznuit Iosia, preoţii şi leviţii, tot Iuda şi Israelul care se aflau acolo şi locuitorii Ierusalimului.
19. În al optsprezecelea an al domniei lui Iosia a fost prăznuit Paştile acesta.
Iosia ucis.
20. După toate aceste lucruri, după ce a dres Iosia Casa Domnului, Neco, împăratul Egiptului, s-a suit să lupte împotriva Carchemişului pe Eufrat. Iosia i-a ieşit înainte.
meniu primLepădați, dar, orice răutate, orice vicleșug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă, de clevetire. ( 1 Petru 2:1 )