Biblia DCC Neemia capitolul 13
Călcarea de lege a lui Eliaşib.
1. În vremea aceea, s-a citit în faţa poporului în cartea lui Moise şi s-a găsit scris că amonitul şi moabitul nu trebuiau să intre niciodată în adunarea lui Dumnezeu,
Deut 31.11-12când tot Israelul va veni să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege El, să citeşti Legea aceasta înaintea întregului Israel, în auzul lor. ;
2Imp 23.2Apoi s-a suit în Casa Domnului, cu toţi bărbaţii lui Iuda şi cu toţi locuitorii Ierusalimului, preoţii, prorocii şi tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare. A citit înaintea lor toate cuvintele din cartea legământului, pe care o găsiseră în Casa Domnului. ;
Neem 8.3-8Ezra a citit în carte de dimineaţă până la amiază, pe locul deschis dinaintea porţii apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor ce erau în stare s-o înţeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la citirea cărţii Legii. ;
Neem 9.3După ce au şezut jos, au citit în cartea Legii Domnului Dumnezeului lor a patra parte din zi; şi altă a patra parte din zi şi-au mărturisit păcatele şi s-au închinat înaintea Domnului Dumnezeului lor. ;
Isa 34.16Căutaţi în cartea Domnului şi citiţi! Niciuna din toate acestea nu va lipsi, nici una, nici alta nu vor da greş. Căci gura Domnului a poruncit lucrul acesta: Duhul Lui va strânge acele sălbăticiuni. ;
Deut 23.3-4Amonitul şi moabitul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam, pe vecie, ;
2. pentru că nu veniseră înaintea copiilor lui Israel cu pâine şi apă şi pentru că tocmiseră împotriva lor cu preţ de argint pe Balaam ca să-i blesteme. Dar Dumnezeul nostru a prefăcut blestemul în binecuvântare.
Num 22.5El a trimis soli la Balaam, fiul lui Beor, la Petor pe Râu, în ţara fiilor poporului său, ca să-l cheme şi să-i spună: „Iată, un popor a ieşit din Egipt, acoperă faţa pământului şi s-a aşezat în faţa mea. ;
Ios 24.9-10Balac, fiul lui Ţipor, împăratul Moabului, s-a sculat şi a pornit la luptă împotriva lui Israel. A chemat pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blesteme. ;
Num 23.11Balac a zis lui Balaam: „Ce mi-ai făcut? Te-am luat să blestemi pe vrăjmaşul meu, şi iată că tu-l binecuvântezi!” ;
Num 24.10Balac s-a aprins de mânie împotriva lui Balaam; a bătut din mâini şi a zis lui Balaam: „Eu te-am chemat să-mi blestemi vrăjmaşii, şi iată că de trei ori tu i-ai binecuvântat! ;
Deut 23.5Dar Domnul Dumnezeul tău n-a voit să asculte pe Balaam; şi Domnul Dumnezeul tău a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul Dumnezeul tău. ;
3. Când au auzit Legea, au deosebit din Israel pe toţi străinii.
Neem 9.2Cei ce erau din neamul lui Israel, despărţindu-se de toţi străinii, au venit şi şi-au mărturisit păcatele lor şi fărădelegile părinţilor lor. ;
Neem 10.28Cealaltă parte a poporului, preoţii, leviţii, uşierii, cântăreţii, slujitorii Templului şi toţi cei ce se despărţiseră de popoarele străine ca să urmeze Legea lui Dumnezeu, nevestele lor, fiii şi fetele lor, toţi cei ce aveau cunoştinţă şi pricepere ;
4. Înainte de aceasta, preotul Eliaşib, care era pus peste cămările Casei Dumnezeului nostru şi rudă cu Tobia,
5. pregătise pentru el o cămară mare, unde puneau mai înainte darurile de mâncare, tămâia, uneltele, zeciuiala din grâu, din must şi din untdelemn, părţile rânduite pentru leviţi, cântăreţi şi uşieri şi darurile ridicate pentru preoţi.
Neem 12.44În ziua aceea, s-au rânduit oameni care să privegheze asupra odăilor care slujeau de cămări pentru darurile de mâncare, cele dintâi roade şi zeciuieli. Ei au fost însărcinaţi să adune în ele, din ţinutul cetăţilor, părţile hotărâte de Lege preoţilor şi leviţilor. Căci Iuda se bucura că preoţii şi leviţii erau la locul lor, ;
Num 18.21-24Fiilor lui Levi le dau ca moştenire orice zeciuială în Israel, pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba Cortului întâlnirii. ;
6. Eu nu eram la Ierusalim când s-au petrecut toate acestea, căci mă întorsesem la împărat în al treizeci şi doilea an al lui Artaxerxe, împăratul Babilonului. La sfârşitul anului am căpătat de la împărat învoire
Neem 5.14Din ziua când m-a pus împăratul dregător peste ei în ţara lui Iuda, de la al douăzecilea an până la al treizeci şi doilea an al împăratului Artaxerxe, timp de doisprezece ani, nici eu, nici fraţii mei n-am trăit din veniturile cuvenite dregătorului. ;
7. să mă întorc la Ierusalim, şi am văzut răul pe care-l făcuse Eliaşib, pregătind o cămară pentru Tobia în curţile Casei lui Dumnezeu.
Neem 13.1-5În vremea aceea, s-a citit în faţa poporului în cartea lui Moise şi s-a găsit scris că amonitul şi moabitul nu trebuiau să intre niciodată în adunarea lui Dumnezeu, ;
8. Mi-a părut foarte rău şi am aruncat afară din cămară toate lucrurile lui Tobia.
9. Apoi am poruncit să se cureţe odăile şi am pus iarăşi în ele uneltele Casei lui Dumnezeu, darurile de mâncare şi tămâia.
2Cron 29.5-18şi le-a zis: „Ascultaţi-mă, leviţilor! Acum sfinţiţi-vă, sfinţiţi Casa Domnului Dumnezeului părinţilor voştri şi scoateţi afară din Sfântul Locaş ce este necurat. ;
Zeciuielile aduse din nou.
10. Am auzit de asemenea că părţile leviţilor nu li se dăduseră şi că leviţii şi cântăreţii însărcinaţi cu slujba fugiseră fiecare în ţinutul lui.
Mal 3.8Se cade să înşele un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. ;
Num 35.2„Porunceşte copiilor lui Israel să dea leviţilor, din moştenirea pe care o vor avea, nişte cetăţi în care să poată locui. Să mai daţi leviţilor şi un loc gol împrejurul acestor cetăţi. ;
meniu primNu pierde niciodată ocazia de a vedea ceva frumos, căci frumuseţea este autograful lui Dumnezeu – poteca Sa de taină. Caut-o în fiecare chip, în peticul de cer albastru, în fiecare floare...