Biblia DCC Iov capitolul 23
Răspunsul lui Iov.
1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
2. „Şi acum plângerea mea este tot o răzvrătire. Dar suferinţa îmi înăbuşe suspinele.
3. Oh! Dacă aş şti unde să-L găsesc, dacă aş putea să ajung până la scaunul Lui de domnie,
4. mi-aş apăra pricina înaintea Lui, mi-aş umple gura cu dovezi.
5. Aş şti ce poate să răspundă, aş vedea ce are să-mi spună.
6. Şi-ar întrebuinţa El toată puterea ca să lupte împotriva mea? Nu; ci m-ar asculta negreşit.
7. Doar un om fără prihană ar vorbi cu El, şi aş fi iertat pentru totdeauna de Judecătorul meu.
8. Dar, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu-L găsesc:
9. dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.
10. Dar El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.
meniu primEl este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.