Biblia DCC Psalmii capitolul 10
1. Pentru ce stai aşa de departe, Doamne? Pentru ce Te ascunzi la vreme de necaz?
2. Cel rău, în mândria lui, urmăreşte pe cei nenorociţi, şi ei cad jertfă curselor urzite de el.
3. Căci cel rău se făleşte cu pofta lui, iar răpitorul batjocoreşte şi nesocoteşte pe Domnul.
4. Cel rău zice cu trufie: „Nu pedepseşte Domnul! Nu este Dumnezeu!” Iată toate gândurile lui.
5. Treburile îi merg bine în orice vreme; judecăţile Tale sunt prea înalte pentru el, ca să le poată vedea, şi suflă cu dispreţ împotriva tuturor potrivnicilor lui.
6. El zice în inima lui: „Nu mă clatin, în veci sunt scutit de nenorocire!”
7. Gura îi este plină de blesteme, de înşelătorii şi de vicleşuguri; şi sub limbă are răutate şi fărădelege.
8. Stă la pândă lângă sate şi ucide pe cel nevinovat în locuri dosnice: ochii lui pândesc pe cel nenorocit.
9. Stă la pândă în ascunzătoarea lui, ca leul în vizuină: stă la pândă să prindă pe cel nenorocit. Îl prinde şi-l trage în laţul lui:
10. se îndoaie, se pleacă şi-i cad săracii în gheare!
meniu primDacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu, prin Isus Hristos, a căruia este slava si puterea în vecii vecilor! Amin. ( 1 Petru 4:11 )