Biblia DCC Psalmii capitolul 24
Un psalm al lui David.
1. Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!
SMS 2. Căci El l-a întemeiat pe mări şi l-a întărit pe râuri.
SMS 3. Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt? –
SMS 4. Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu jură ca să înşele.
SMS 5. Acela va căpăta binecuvântarea Domnului, starea după voia Lui dată de Dumnezeul mântuirii lui.
SMS 6. Iată partea de moştenire a celor ce-L cheamă, a celor ce caută faţa Ta, Dumnezeul lui Iacov. – (Oprire)
SMS 7. Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei! –
SMS 8. „Cine este acest Împărat al slavei?” – Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte.
SMS 9. Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-le, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei! –
SMS 10. „Cine este acest Împărat al slavei?” – Domnul oştirilor: El este Împăratul slavei! – (Oprire)
SMS Pagina 1 din 1
meniu primCând nu mai știi ce să faci, acționează prin credință!