Biblia DCC Psalmii capitolul 32
Un psalm al lui David.
1. Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!
SMS 2. Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie!
SMS 3. Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.
SMS 4. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. (Oprire)
SMS 5. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. (Oprire)
SMS 6. De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi, chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc.
SMS 7. Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire. (Oprire)
SMS 8. „Eu – zice Domnul – te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”
SMS 9. Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine.
SMS 10. De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui.
SMS meniu primBinecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie. ( 1 Petru 1:3 )