Biblia DCC Psalmii capitolul 54
Către mai marele cântăreţilor.
1. Scapă-mă, Dumnezeule, prin Numele Tău şi fă-mi dreptate, prin puterea Ta!
2. Ascultă-mi rugăciunea, Dumnezeule, ia aminte la cuvintele gurii mele.
3. Căci nişte străini s-au sculat împotriva mea, nişte oameni asupritori vor să-mi ia viaţa; ei nu se gândesc la Dumnezeu. – (Oprire)
Ps 86.14Dumnezeule, nişte îngâmfaţi s-au sculat împotriva mea, o ceată de oameni asupritori vor să-mi ia viaţa şi nu se gândesc la Tine. ;
4. Da, Dumnezeu este ajutorul meu, Domnul este sprijinul sufletului meu!
Ps 118.7Domnul este ajutorul meu, şi mă bucur când îmi văd împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei. ;
5. Răul se va întoarce asupra potrivnicilor mei; nimiceşte-i în credincioşia Ta!
Ps 89.49Unde sunt, Doamne, îndurările Tale dintâi pe care le-ai jurat lui David, în credincioşia Ta? ;
6. Atunci Îţi voi aduce jertfe de bunăvoie, voi lăuda Numele Tău, Doamne, căci este binevoitor;
Ps 52.9Te voi lăuda totdeauna, pentru că ai lucrat; şi, în faţa copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor. ;
7. căci El mă izbăveşte din toate necazurile, şi cu ochii mei îmi văd împlinită dorinţa privitoare la vrăjmaşii mei.
Ps 50.10Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor. ;
Ps 92.11Ochiul meu îşi vede împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei, şi urechea mea aude împlinirea dorinţei mele faţă de potrivnicii mei cei răi. ;
Pagina 1 din 1
meniu primCa și Numele Tău, Dumnezeule, și lauda Ta răsună până la marginile pământului; dreapta Ta este plină de îndurare. ( Psalmii 48:10 )