Biblia DCC Psalmii capitolul 57
Către mai marele cântăreţilor.
1. Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, până vor trece nenorocirile.
Ps 56.1Ai milă de mine, Dumnezeule! Căci nişte oameni mă hărţuiesc. Toată ziua îmi fac război şi mă chinuiesc. ;
Ps 17.8Păzeşte-mă ca lumina ochiului, ocroteşte-mă la umbra aripilor Tale ;
Ps 63.7Căci Tu eşti ajutorul meu, şi sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale. ;
Isa 26.20Du-te, poporul meu, intră în odaia ta şi încuie uşa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! – ;
2. Eu strig către Dumnezeu, către Cel Preaînalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.
Ps 138.8Domnul va sfârşi ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ţine în veci: nu părăsi lucrările mâinilor Tale. ;
3. El îmi va trimite izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. (Oprire) Da, Dumnezeu Îşi va trimite bunătatea şi credincioşia.
Ps 144.5-7Pleacă cerurile, Doamne, şi coboară-Te! Atinge munţii, ca să fumege! ;
Ps 56.1Ai milă de mine, Dumnezeule! Căci nişte oameni mă hărţuiesc. Toată ziua îmi fac război şi mă chinuiesc. ;
Ps 40.11Tu, Doamne, nu-mi vei opri îndurările Tale; ci bunătatea şi credincioşia Ta mă vor păzi întotdeauna. ;
Ps 43.3Trimite lumina şi credincioşia Ta, ca să mă călăuzească şi să mă ducă la muntele Tău cel sfânt şi la locaşurile Tale! ;
Ps 61.7În veci să rămână el pe scaunul de domnie, înaintea lui Dumnezeu! Fă ca bunătatea şi credincioşia Ta să vegheze asupra lui! ;
4. Sufletul meu este între nişte lei: stau culcat în mijlocul unor oameni care varsă flăcări, în mijlocul unor oameni ai căror dinţi sunt suliţe şi săgeţi, şi a căror limbă este o sabie ascuţită.
Prov 30.14Este un neam de oameni ai căror dinţi sunt nişte săbii şi ale căror măsele sunt nişte cuţite, ca să mănânce pe cel nenorocit de pe pământ şi pe cei lipsiţi dintre oameni. – ;
Ps 55.21Gura lor este dulce ca smântâna, dar în inimă poartă războiul: cuvintele lor sunt mai alunecoase decât untdelemnul, dar, când ies ele din gură, sunt nişte săbii. ;
Ps 64.3Ei îşi ascut limba ca o sabie, îşi aruncă vorbele lor amare ca nişte săgeţi, ;
5. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pământul să se întindă slava Ta!
Ps 57.11Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pământul să se întindă slava Ta! ;
Ps 108.5Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi fie slava Ta peste tot pământul! ;
6. Ei întinseseră un laţ sub paşii mei; sufletul mi se încovoia, şi-mi săpaseră o groapă înainte: dar au căzut ei în ea. – (Oprire)
Ps 7.15-16face o groapă, o sapă, şi tot el cade în groapa pe care a făcut-o. ;
Ps 9.15Neamurile cad în groapa pe care au făcut-o şi li se prinde piciorul în laţul pe care l-au ascuns. ;
7. Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cânta, da, şi voi suna din instrumentele mele.
Ps 108.1Gata îmi este inima să cânte, Dumnezeule! Voi cânta, voi suna din instrumentele mele; aceasta este slava mea! ;
8. Trezeşte-te, suflete! Treziţi-vă, lăută şi harpă! Mă voi trezi în zori de zi.
Ps 16.9De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se înveseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte. ;
Ps 30.12pentru ca inima mea să-Ţi cânte, şi să nu stea mută. Doamne Dumnezeule, eu pururi Te voi lăuda! ;
Ps 108.1-2Gata îmi este inima să cânte, Dumnezeule! Voi cânta, voi suna din instrumentele mele; aceasta este slava mea! ;
9. Te voi lăuda printre popoare, Doamne! Te voi cânta printre neamuri.
Ps 108.3Te voi lăuda printre popoare, Doamne, Te voi cânta printre neamuri. ;
10. Căci bunătatea Ta ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta până la nori.
Ps 36.5Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta, până la nori. ;
Ps 71.19Dreptatea Ta, Dumnezeule, ajunge până la cer; Tu ai săvârşit lucruri mari: Dumnezeule, cine este ca Tine? ;
Ps 103.11Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El; ;
Ps 108.4Căci mare este bunătatea Ta şi se înalţă mai presus de ceruri, iar credincioşia Ta, până la nori. ;
meniu primEl este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.