Biblia DCC Psalmii capitolul 60
Către mai marele cântăreţilor.
1. Dumnezeule, ne-ai lepădat, ne-ai împrăştiat şi Te-ai mâniat: ridică-ne iarăşi!
Ps 44.9Dar Tu ne lepezi, ne acoperi de ruşine, nu mai ieşi cu oştirile noastre; ;
2. Ai cutremurat pământul, l-ai despicat; drege-i spărturile, căci se clatină!
2Cron 7.14dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara. ;
3. Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele, ne-ai adăpat cu un vin de amorţire.
Ps 71.20Ne-ai făcut să trecem prin multe necazuri şi nenorociri; dar ne vei da iarăşi viaţa, ne vei scoate iarăşi din adâncurile pământului. ;
Isa 51.17-22Trezeşte-te, trezeşte-te! Scoală-te, Ierusalime care ai băut din mâna Domnului potirul mâniei Lui, care ai băut, ai sorbit până în fund potirul ameţelii! ;
Ier 25.15Căci aşa mi-a vorbit Domnul Dumnezeul lui Israel: „Ia din mâna Mea acest potir plin cu vinul mâniei Mele şi dă-l să-l bea toate neamurile la care te voi trimite. ;
4. Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca să-l înalţe spre biruinţa adevărului. – (Oprire)
Ps 20.5Atunci noi ne vom bucura de biruinţa ta şi vom flutura steagul în Numele Dumnezeului nostru. Domnul să-ţi asculte toate dorinţele tale! ;
5. Pentru ca preaiubiţii Tăi să fie izbăviţi, scapă-ne prin dreapta Ta şi ascultă-ne!
Ps 108.6Pentru ca preaiubiţii Tăi să fie izbăviţi, scapă-ne prin dreapta Ta şi ascultă-ne! ;
6. Dumnezeu a zis în sfinţenia Lui: „Voi ieşi biruitor, voi împărţi Sihemul şi voi măsura valea Sucot.
Ps 89.35Am jurat odată pe sfinţenia Mea: să mint Eu oare lui David? ;
Ios 1.6Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da. ;
Gen 12.6Avram a străbătut ţara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Canaaniţii erau atunci în ţară. ;
Ios 13.27şi, în vale, Bet-Haram, Bet-Nimra, Sucot şi Ţafon, rămăşiţă din împărăţia lui Sihon, împăratul Hesbonului, având ca hotar Iordanul până la marginea Mării Chineret, de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit. ;
7. Al Meu este Galaadul, al Meu este Manase; Efraim este tăria capului Meu, iar Iuda, toiagul Meu de cârmuire.
Deut 33.17El are frumuseţea întâiului născut al taurului; coarnele lui sunt cum sunt coarnele bivolului; cu ele va împunge pe toate popoarele, până la marginile pământului: ele sunt zecile de mii ale lui Efraim, ele sunt miile lui Manase.” ;
Gen 49.10Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele. ;
8. Moab este ligheanul în care Mă spăl; peste Edom Îmi arunc încălţămintea; ţara filistenilor strigă de bucurie din pricina Mea!” –
2Sam 8.2A bătut pe moabiţi şi i-a măsurat cu o frânghie, punându-i să se culce la pământ; a măsurat două frânghii ca să-i omoare, şi o frânghie plină ca să-i lase vii. Şi moabiţii au fost supuşi lui David şi i-au plătit un bir. ;
2Sam 8.14A pus străji în Edom, a pus străji în tot Edomul. Şi tot Edomul a fost supus lui David. Domnul ocrotea pe David pretutindeni pe unde mergea. ;
Ps 108.9Moab este ligheanul în care Mă spăl; Îmi arunc încălţămintea asupra Edomului; strig de bucurie asupra ţării filistenilor!” ;
2Sam 8.1După aceea, David a bătut pe filisteni şi i-a smerit şi a luat din mâna filistenilor cârmuirea capitalei lor. ;
9. Cine mă va duce în cetatea întărită? Cine mă va duce la Edom?
10. Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat şi nu mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre?
Ps 60.1Dumnezeule, ne-ai lepădat, ne-ai împrăştiat şi Te-ai mâniat: ridică-ne iarăşi! ;
Ps 44.9Dar Tu ne lepezi, ne acoperi de ruşine, nu mai ieşi cu oştirile noastre; ;
Ps 108.11Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat şi care nu vrei să mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre? ;
Ios 7.12De aceea copiii lui Israel nu pot să ţină piept vrăjmaşilor lor: vor da dosul în faţa vrăjmaşilor lor, căci sunt daţi spre nimicire; Eu nu voi mai fi cu voi, dacă nu nimiciţi ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru. ;
meniu primFerice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul!