Biblia DCC Psalmii capitolul 89

Setări Biblia

O cântare a lui Etan, Ezrahitul.

1. Voi cânta totdeauna îndurările Domnului, voi spune din neam în neam, cu gura mea, credincioşia Ta.
2. Căci zic: „Îndurarea are temelii veşnice! Tare ca cerurile este credincioşia Ta!”
3. „Am făcut legământ cu alesul Meu” – zice Domnul – „iată ce am jurat robului Meu David:
4. „Îţi voi întări sămânţa pe vecie şi-n veci îţi voi aşeza scaunul de domnie.” (Oprire)
5. Cerurile laudă minunile Tale, Doamne, şi credincioşia Ta în adunarea sfinţilor!
6. Căci, în cer, cine se poate asemăna cu Domnul? Cine este ca Tine între fiii lui Dumnezeu?
7. Dumnezeu este înfricoşat în adunarea cea mare a sfinţilor şi de temut pentru toţi cei ce stau în jurul Lui.
8. Doamne Dumnezeul oştirilor, cine este puternic ca Tine, Doamne! Şi credincioşia Ta Te înconjoară.
9. Tu îmblânzeşti mândria mării; când se ridică valurile ei, Tu le potoleşti.
10. Tu ai zdrobit Egiptul ca pe un hoit, ai risipit pe vrăjmaşii Tăi prin puterea braţului Tău.

Pagina 1 din 6
Sari la pagina:
capitolul 89 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Psalmii >> Biblia DCC Psalmii capitolul 89 | Salvatorul.ro
meniu prim
Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint!