Biblia DCC Exodul capitolul 2
Fuga lui Moise în Madian.
11. În vremea aceea, Moise, crescând mare, a ieşit pe la fraţii săi şi a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un egiptean care bătea pe un evreu, unul dintre fraţii lui.
12. S-a uitat în toate părţile şi, văzând că nu este nimeni, a omorât pe egiptean şi l-a ascuns în nisip.
13. A ieşit şi în ziua următoare; şi iată că doi evrei se certau. A zis celui ce n-avea dreptate: „Pentru ce loveşti pe semenul tău?”
14. Şi omul acela a răspuns: „Cine te-a pus pe tine mai mare şi judecător peste noi? Nu cumva ai de gând să mă omori şi pe mine, cum ai omorât pe egipteanul acela?” Moise s-a temut şi a zis: „Nu mai încape îndoială că faptul este cunoscut.”
15. Faraon a aflat ce se petrecuse şi căuta să omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui faraon şi a locuit în ţara Madian. A şezut lângă o fântână.
16. Preotul din Madian avea şapte fete. Ele au venit să scoată apă şi au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor.
17. Dar au venit păstorii şi le-au luat la goană. Atunci Moise s-a sculat, le-a ajutat şi le-a adăpat turma.
18. Când s-au întors ele la tatăl lor Reuel, el a zis: „Pentru ce vă întoarceţi aşa de curând azi?”
19. Ele au răspuns: „Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor şi chiar ne-a scos apă şi a adăpat turma.”
20. Şi el a zis fetelor: „Unde este? Pentru ce aţi lăsat acolo pe omul acela! Chemaţi-l să mănânce pâine!”
meniu primRugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoși; și dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. ( Iacov 5:15 )