Biblia DCC Exodul capitolul 22
Legi privitoare la avere.
1. Dacă un om fură un bou sau o oaie, şi-l taie sau îl vinde, să dea cinci boi pentru boul furat şi patru oi pentru oaia furată.
2. Dacă hoţul este prins spărgând şi e lovit, şi moare, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de omor faţă de el;
3. dar dacă a răsărit soarele, va fi vinovat de omor faţă de el. Hoţul trebuie să dea înapoi ce este dator să dea; dacă n-are nimic, să fie vândut rob, ca despăgubire pentru furtul lui;
4. dacă ceea ce a furat, fie bou, fie măgar, sau oaie, se găseşte încă viu în mâinile lui, să dea îndoit înapoi.
5. Dacă cineva face stricăciune într-un ogor sau într-o vie şi îşi lasă vita să pască pe ogorul altuia, să dea ca despăgubire cel mai bun rod din ogorul şi via lui.
6. Dacă izbucneşte un foc şi întâlneşte mărăcini în cale şi arde grâul în snopi sau în picioare, sau câmpul, cel ce a pus foc să fie silit să dea o despăgubire deplină.
7. Dacă un om dă altuia bani sau unelte spre păstrare şi le fură cineva din casa acestuia din urmă, hoţul trebuie să întoarcă îndoit, dacă va fi găsit.
8. Dacă hoţul nu se găseşte, stăpânul casei să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu, ca să spună că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său.
9. În orice pricină de înşelăciune cu privire la un bou, un măgar, o oaie, o haină, sau un lucru pierdut, despre care se va zice: „Uite-l!” – pricina amânduror părţilor să meargă până la Dumnezeu; acela, pe care-l va osândi Dumnezeu, trebuie să întoarcă îndoit aproapelui său.
10. Dacă un om dă altuia un măgar, un bou, o oaie, sau un dobitoc oarecare, să i-l păstreze, şi dobitocul moare, îşi strică un mădular, sau e luat cu sila de la el, fără să fi văzut cineva,
meniu primFiți și voi îndelung răbdători, întăriți-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape. ( Iacov 5:8 )