Biblia DCC Exodul capitolul 34
11. Ia seama la ceea ce-ţi poruncesc azi. Iată, voi izgoni dinaintea ta pe amoriţi, canaaniţi, hetiţi, fereziţi, heviţi şi iebusiţi.
12. Să nu cumva să faci legământ cu locuitorii ţării unde ai să intri, ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vor locui în mijlocul tău.
13. Dimpotrivă să le dărâmaţi altarele, să le sfărâmaţi stâlpii idoleşti şi să le trântiţi la pământ idolii.
14. Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos.
15. Fereşte-te să faci legământ cu locuitorii ţării, ca nu cumva, curvind înaintea dumnezeilor lor şi aducându-le jertfe, să te poftească şi pe tine şi să mănânci din jertfele lor,
16. ca nu cumva să iei din fetele lor neveste fiilor tăi, şi astfel, fetele lor, curvind înaintea dumnezeilor lor, să târască şi pe fiii tăi să curvească înaintea dumnezeilor lor.
17. Să nu-ţi faci un dumnezeu turnat.
Sărbătorile.
18. Să ţii sărbătoarea Azimelor: timp de şapte zile, la vremea hotărâtă, în luna spicelor, să mănânci azime, cum ţi-am poruncit, căci în luna spicelor ai ieşit din Egipt.
19. Orice întâi născut este al Meu, chiar orice întâi născut de parte bărbătească din turmele de vaci sau de oi.
20. Să răscumperi cu un miel pe întâiul născut al măgăriţei; iar dacă nu-l răscumperi, să-i frângi gâtul. Să răscumperi pe orice întâi născut al fiilor tăi; şi să nu te înfăţişezi cu mâinile goale înaintea Mea.
meniu primO zi fără rugăciune e o zi fără binecuvântări, și o viață fără rugăciune e o viață fără putere!