Biblia DCC Exodul capitolul 36
Dărnicia poporului.
1. Beţaleel, Oholiab şi toţi bărbăţii iscusiţi în care pusese Domnul înţelepciune şi pricepere, ca să ştie să facă lucrările rânduite pentru slujba Sfântului Locaş, au făcut totul după cum poruncise Domnul.
Ex 28.3Vorbeşte cu toţi cei destoinici, cărora le-am dat un duh de pricepere, să facă veşmintele lui Aaron, ca să fie sfinţit şi să-Mi împlinească slujba de preot. ;
Ex 31.6Şi iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sunt iscusiţi, ca să facă tot ce ţi-am poruncit: ;
Ex 35.10-35Toţi cei iscusiţi dintre voi să vină şi să facă tot ce a poruncit Domnul: ;
Ex 25.8Să-Mi facă un Locaş Sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor. ;
2. Moise a chemat pe Beţaleel, Oholiab şi pe toţi bărbaţii iscusiţi în mintea cărora pusese Domnul pricepere, şi anume pe toţi cei cu tragere de inimă la lucrul acesta ca să-l facă.
Ex 35.21-26Toţi cei cu tragere de inimă şi bunăvoinţă au venit şi au adus un prinos Domnului pentru lucrarea Cortului întâlnirii, pentru toată slujba lui şi pentru veşmintele sfinte. ;
1Cron 29.5aurul pentru ceea ce trebuie să fie de aur, şi argintul pentru ceea ce trebuie să fie de argint şi pentru toate lucrările pe care le vor face lucrătorii. Cine vrea să-şi mai aducă de bunăvoie astăzi darurile înaintea Domnului?” ;
3. Ei au luat dinaintea lui Moise toate prinoasele pe care le aduseseră copiii lui Israel ca să facă lucrările rânduite pentru slujba Sfântului Locaş. Chiar şi după ce se începuse lucrarea, tot se mai aduceau lui Moise, în fiecare dimineaţă, daruri de bunăvoie.
Ex 35.27Fruntaşii poporului au adus pietre de onix şi alte pietre pentru efod şi pieptar; ;
4. Atunci toţi bărbaţii iscusiţi, prinşi la toate lucrările Sfântului Locaş, şi-au lăsat fiecare lucrul pe care-l făceau
5. şi au venit de au spus lui Moise: „Poporul aduce mult mai mult decât trebuie pentru facerea lucrărilor pe care a poruncit Domnul să le facem.”
2Cor 8.2-3În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor. ;
6. Moise a pus să strige în tabără ca nimeni, fie bărbat, fie femeie, să nu mai aducă daruri pentru Sfântul Locaş. Au oprit astfel pe popor să mai aducă daruri.
7. Materialul adus era de ajuns pentru toate lucrările care trebuiau făcute, ba încă mai şi trecea.
Clădirea cortului.
8. Toţi bărbaţii iscusiţi şi lucrătorii au făcut Cortul din zece covoare de in subţire şi răsucit din fir albastru, purpuriu şi cărămiziu; pe ele au ţesut heruvimi lucraţi cu măiestrie.
Ex 26.1Cortul să-l faci din zece covoare de in subţire răsucit şi din materii vopsite în albastru, purpuriu şi cărămiziu; pe el să faci heruvimi lucraţi cu măiestrie. ;
9. Lungimea unui covor era de douăzeci şi opt de coţi; iar lăţimea unui covor era de patru coţi. Toate covoarele aveau aceeaşi măsură.
10. Cinci din aceste covoare au fost prinse la un loc; celelalte cinci de asemenea au fost prinse la un loc.
meniu primNeprihăniților, bucurați-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le stă bine cântarea de laudă. ( Psalmii 33:1 )