Biblia DCC Proverbele capitolul 13
1. Un fiu înţelept ascultă învăţătura tatălui său, dar batjocoritorul n-ascultă mustrarea. –
2. Prin rodul gurii ai parte de bine, dar cei stricaţi au parte de silnicie. –
3. Cine-şi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul; cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui. –
4. Leneşul doreşte mult, şi totuşi, n-are nimic, dar cei harnici se satură. –
5. Cel neprihănit urăşte cuvintele mincinoase, dar cel rău se face urât şi se acoperă de ruşine. –
6. Neprihănirea păzeşte pe cel nevinovat, dar răutatea aduce pierzarea păcătosului. –
7. Unul face pe bogatul, şi n-are nimic, altul face pe săracul, şi are totuşi mari avuţii. –
8. Omul cu bogăţia lui îşi răscumpără viaţa, dar săracul n-ascultă mustrarea. –
9. Lumina celor neprihăniţi arde voioasă, dar candela celor răi se stinge. –
10. Prin mândrie se aţâţă numai certuri, dar înţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile. –
meniu primDar Tu, Doamne, Tu ești scutul meu, Tu ești slava mea, și Tu îmi înalți capul! ( Psalmii 3:3 )