Biblia DCC Eclesiastul capitolul 8
1. Cine este ca cel înţelept şi cine pricepe rostul lucrurilor? Înţelepciunea omului îi luminează faţa, şi asprimea feţei i se schimbă.
trimiteri 4 2. Eu îţi spun: „Păzeşte poruncile împăratului, din pricina jurământului făcut înaintea lui Dumnezeu.
trimiteri 3 3. Nu te grăbi să pleci dinaintea lui şi nu stărui într-un lucru rău: căci el poate face tot ce vrea,
trimiteri 1 4. pentru că vorba împăratului are putere. Cine poate zice: „Ce faci?”?
trimiteri 1 5. Pe cine păzeşte porunca, nu-l atinge nicio nenorocire, dar inima înţeleptului cunoaşte şi vremea şi judecata.
6. Căci pentru orice lucru este o vreme şi o judecată, şi nenorocirea paşte pe om.
trimiteri 1 7. Dar el nu ştie ce şi cum se va întâmpla, căci n-are nici cine-i spune.
trimiteri 4 8. Omul nu este stăpân pe suflarea lui, ca s-o poată opri, şi n-are nicio putere peste ziua morţii; în lupta aceasta nu este izbăvire, şi răutatea nu poate scăpa pe cei răi.
trimiteri 1 9. Toate acestea le-am văzut, şi mi-am îndreptat inima spre tot ce se face sub soare. Este o vreme când un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit.
10. Atunci am văzut pe cei răi îngropaţi şi ducându-se la odihna lor, iar pe cei ce lucraseră cu neprihănire depărtându-se de locul sfânt şi uitaţi în cetate. Şi aceasta este o deşertăciune!
trimiteri 1 meniu primCăci El mă va ocroti în coliba Lui în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperișul cortului Lui, și mă va înălța pe o stâncă. ( Psalmii 27:5 )