Biblia DCC Cantarea cantarilor capitolul 8
1. O! de ai fi fratele meu, care a supt la ţâţele mamei mele! Când te-aş întâlni în uliţă, te-aş săruta, şi nimeni nu m-ar ţine de rău.
2. Te-aş lua şi te-aş aduce acasă la casa mamei mele; ea m-ar învăţa să-ţi dau să bei vin mirositor, must din rodiile mele.
Prov 9.2Şi-a înjunghiat vitele, şi-a amestecat vinul, şi-a pus masa. ;
3. Mâna lui cea stângă să fie sub capul meu, şi dreapta lui să mă îmbrăţişeze! –
Cant 2.6Să-şi pună mâna stângă sub capul meu şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui! – ;
4. Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului: nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea. –
Cant 2.7Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp: nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea! – ;
Cant 3.5Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp: nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea. – ;
5. Cine este aceea care se suie din pustiu, rezemată de iubitul ei şi zicând: „Te-am trezit sub măr; acolo te-a născut mama ta, acolo te-a născut şi te-a făcut ea”? –
Cant 3.6Ce se vede suindu-se din pustiu ca nişte stâlpi de fum, în mijlocul aburilor de mir şi de tămâie, înconjurată de toate miresmele negustorilor de mir? – ;
6. Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca Locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.
Isa 49.16Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, şi zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei! ;
Ier 22.24Pe viaţa Mea, zice Domnul, că, şi chiar dacă Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, ar fi un inel de pecetluit în mâna Mea cea dreaptă, te-aş scoate şi de acolo. ;
Hag 2.23În ziua aceea, zice Domnul oştirilor, pe tine, Zorobabel, fiul lui Şealtiel, robul Meu – zice Domnul – te voi lua şi te voi păstra ca pe o pecete; căci Eu te-am ales, zice Domnul oştirilor.” ;
7. Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ.
Prov 6.35nu se uită la niciun preţ de răscumpărare şi nu se lasă înduplecat nici chiar de cel mai mare dar. ;
8. Avem o soră micuţă care n-are încă ţâţe. Ce vom face cu sora noastră în ziua când îi vor veni peţitorii?
Ezec 23.33Te vei umple de beţie şi durere; căci potirul surorii tale Samaria este un potir de groază şi spaimă! ;
9. Dacă este zid, vom zidi nişte zimţi de argint pe ea; dar, dacă este uşă, o vom închide cu o scândură de cedru. –
10. Eu sunt un zid, şi ţâţele mele sunt ca nişte turnuri; în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.
meniu primDumnezeu a zis: " Eu voi fi negreșit cu tine! "