Biblia DCC Isaia capitolul 12
1. În ziua aceea vei zice: „Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mânia Ta s-a potolit, şi m-ai mângâiat!
2. Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic; căci Domnul Dumnezeu este tăria mea şi pricina laudelor mele, şi El m-a mântuit.”
3. Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii
4. şi veţi zice în ziua aceea: „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!
5. Cântaţi Domnului, căci a făcut lucruri strălucite: să fie cunoscute în tot pământul!
6. Strigă de bucurie şi veselie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel.”
Pagina 1 din 1
meniu primUn cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint!