Biblia DCC Isaia capitolul 17
Împotriva Damascului.
1. Prorocie împotriva Damascului. „Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărâmături;
trimiteri 3 2. cetăţile Aroerului sunt părăsite, sunt date spre păşune turmelor care se culcă nestingherite acolo.
trimiteri 1 3. S-a isprăvit cu cetăţuia lui Efraim şi s-a sfârşit cu împărăţia Damascului; dar rămăşiţa Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel, zice Domnul oştirilor.
trimiteri 2 4. În ziua aceea, slava lui Iacov va fi slăbită, şi grăsimea cărnii lui va pieri.
trimiteri 1 5. Se va întâmpla ca atunci când strânge secerătorul grâul, şi braţul lui taie spicele; da, ca la strânsul spicelor în valea Refaim;
trimiteri 1 6. vor mai rămâne doar câteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline, pe vârful crengilor, patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul Dumnezeul lui Israel.”
trimiteri 1 7. În ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său, şi ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel;
trimiteri 1 8. nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mâinilor lui, şi nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astarteii şi la stâlpii închinaţi soarelui.
9. În ziua aceea, cetăţile lui întărite vor fi ca dărâmăturile din pădure şi de pe vârful muntelui, părăsite odinioară înaintea copiilor lui Israel: va fi un pustiu!
10. Căci ai uitat pe Dumnezeul mântuirii tale şi nu ţi-ai adus aminte de Stânca scăpării tale. De aceea ţi-ai sădit răsaduri plăcute şi ai sădit butuci străini.
trimiteri 1 meniu primCea mai frumoasă şi mai mişcătoare privelişte din lume este iubirea compătimitoare, care nu râvneşte nimic pentru sine, ci vrea numai să servească pe alţii.