Biblia DCC Isaia capitolul 23
Împotriva Tirului.
1. Prorocie împotriva Tirului. Bociţi-vă, corăbii din Tarsis! Căci Tirul a fost nimicit: nu mai are nici case, nici intrare! Din ţara Chitim le-a venit vestea aceasta. –
trimiteri 8 2. Amuţiţi de groază, locuitori ai ţărmului pe care îl umpleau odată negustorii din Sidon care străbăteau marea!
3. Veniturile lui erau grâul Nilului şi secerişul Râului, aduse pe ape mari, aşa că el era târgul neamurilor. –
trimiteri 1 4. Ruşinează-te, Sidoane! Căci aşa vorbeşte marea, cetăţuia mării: „Eu n-am avut durerile facerii, nici n-am născut, n-am hrănit tineri, nici n-am crescut fete.”
5. Când vor afla egiptenii vestea aceasta, vor tremura auzind de căderea Tirului
trimiteri 1 6. şi vor zice: „Treceţi la Tarsis, bociţi-vă, locuitori ai ţărmului!
7. Aceasta este cetatea voastră cea veselă, care avea o obârşie veche şi ale cărei picioare o duceau să locuiască departe.
trimiteri 1 8. Cine a luat această hotărâre împotriva Tirului, împărţitorul cununilor, el, ai cărui negustori erau nişte voievozi şi ai cărui târgoveţi erau cei mai bogaţi de pe pământ?”
trimiteri 1 9. Domnul oştirilor a luat această hotărâre, ca să ruşineze mândria a tot ce străluceşte şi să smerească pe toţi cei mari ai pământului:
10. Străbateţi ţara, ca Nilul, niciun brâu nu te mai strânge, fiica Tarsisului! Nu mai este niciun jug!
meniu primFiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri. ( Iacov 1:22 )