Biblia DCC Isaia capitolul 23
Împotriva Tirului.
1. Prorocie împotriva Tirului. Bociţi-vă, corăbii din Tarsis! Căci Tirul a fost nimicit: nu mai are nici case, nici intrare! Din ţara Chitim le-a venit vestea aceasta. –
Ier 25.22tuturor împăraţilor Tirului, tuturor împăraţilor Sidonului şi împăraţilor ostroavelor care sunt dincolo de mare; ;
Ier 47.4pentru că vine ziua când vor fi nimiciţi toţi filistenii, şi stârpiţi toţi cei ce slujeau ca ajutoare Tirului şi Sidonului. Căci Domnul va nimici pe filisteni, rămăşiţele ostrovului Caftor. ;
Ezec 26În anul al unsprezecelea, în ziua întâi a lunii, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ;
Ezec 27Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ;
Ezec 28Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ;
Amos 1.9Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Tirului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au luat pe toţi oamenii prinşi de război şi i-au dat Edomului, şi nu s-au gândit la legământul frăţesc. ;
Zah 9.2-4El se opreşte şi peste Hamat, care se mărgineşte cu Damascul, peste Tir şi Sidon, cu toată înţelepciunea lor! ;
Isa 23.12şi a zis: „De acum nu te vei mai bucura, fecioară necinstită, fiica Sidonului! Scoală-te şi treci în ţara Chitim; dar nici acolo nu vei avea odihnă.” ;
2. Amuţiţi de groază, locuitori ai ţărmului pe care îl umpleau odată negustorii din Sidon care străbăteau marea!
3. Veniturile lui erau grâul Nilului şi secerişul Râului, aduse pe ape mari, aşa că el era târgul neamurilor. –
Ezec 27.3Spune Tirului: „Tu, care stai pe malul mării şi faci negoţ cu popoarele unui mare număr de ostroave, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Tirule, tu ziceai: „Eu sunt de o desăvârşită frumuseţe!” ;
4. Ruşinează-te, Sidoane! Căci aşa vorbeşte marea, cetăţuia mării: „Eu n-am avut durerile facerii, nici n-am născut, n-am hrănit tineri, nici n-am crescut fete.”
5. Când vor afla egiptenii vestea aceasta, vor tremura auzind de căderea Tirului
Isa 19.16În ziua aceea, Egiptul va fi ca o femeie: va tremura şi se va teme văzând mişcarea mâinii Domnului oştirilor, când o va ridica împotriva lui. ;
6. şi vor zice: „Treceţi la Tarsis, bociţi-vă, locuitori ai ţărmului!
7. Aceasta este cetatea voastră cea veselă, care avea o obârşie veche şi ale cărei picioare o duceau să locuiască departe.
Isa 22.2cetate gălăgioasă, plină de zarvă, cetate veselă? Morţii tăi nu vor pieri ucişi de sabie, nici nu vor muri luptând. ;
8. Cine a luat această hotărâre împotriva Tirului, împărţitorul cununilor, el, ai cărui negustori erau nişte voievozi şi ai cărui târgoveţi erau cei mai bogaţi de pe pământ?”
Ezec 28.2-12„Fiul omului, spune voievodului Tirului: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că ţi s-a îngâmfat inima şi ai zis: „Eu sunt Dumnezeu şi şed pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu în mijlocul mărilor”, măcar că nu eşti decât om, şi nu eşti Dumnezeu, măcar că îţi dai ifose ca şi când ai fi Dumnezeu. ;
9. Domnul oştirilor a luat această hotărâre, ca să ruşineze mândria a tot ce străluceşte şi să smerească pe toţi cei mari ai pământului:
10. Străbateţi ţara, ca Nilul, niciun brâu nu te mai strânge, fiica Tarsisului! Nu mai este niciun jug!
meniu primDumnezeu vrea ca inima ta sa Îi aparţină Lui fiecare oră din zi, fiecare zi din săptămână, fiecare săptămână din lună, fiecare lună din an, fiecare an din viaţa ta !